Află de la Florin Neby cât de nocive sunt înfometarea, deshidratarea şi efortul excesiv pentru sănătatea ta.
Înfometarea
Una dintre tentațiile pe care le au persoanele cu probleme de greutate este să se înfometeze pentru a scăpa de o parte din kilogramele accumulate de-a lungul timpului. Reducerea drastică a caloriilor și a numărului de mese zilnice pare să fie o soluție des adoptată în defavoarea unui stil de viață sănătos și echilibrat.
Într-o prima fază, vei vedea efectele mult dorite. Înfometarea pe o perioadă de câteva zile, te va ajuta să scapi de 1, 2 a” 5 poate 10 kilograme, în funcție de greutatea pe care o ai. Te vei simți mai ușor, iar sistemul tău digestiv va avea parte de o pauză. Unele studii arată că atunci când te înfometezi scade nivelul insulinei și se mărește capacitatea de concentrare.
Oricare ar fi beneficiile pe termen scurt ale acestei practici, dezavantajele sunt numeroase și merită luate în seamă.
Dezavantaje – iată care sunt acestea:
Corpul are nevoie de mâncare pentru a consuma energie și pentru a-și reface aceste stocuri. Alimentat în mod regulat, organismul uman „ştie” că trebuie să primească surse de energie la anumite intervale de timp. Când creezi un deficit caloric, corpul încetinește metabolismul pentru a reduce consumul. Lipsa hranei face ca organismul să-și descompună proprii mușchi pentru a face rost de energie și să stocheze depozite de grăsime pentru perioada în care te înfometezi.Asta pentru că organismal are tendințe de canibalice! Înfometarea determină carențe de vitamine și minerale, iar primul semn al acestor nevoi este creșterea apetitului. În acest fel corpul îți transmite că nu îi oferi substanțele de care are nevoie.
Deficitul caloric însemnat pe perioade lungi, afectează funcțiile creierului, fertilitatea, împiedică regenerarea țesuturilor; de asemenea, te poți confrunta cu palpitații la inimă și probleme la nivelul sistemului osos.
Nu vei avea energie pentru a-ți îndeplini sarcinile zilnice și poți experimenta anxietate, deshidratare și tulburări ale somnului.
Deshidratarea
Corpul uman este alcătuit din apă în proporție de aproape 75%, aproape 92% în sânge, 75% în mușchi, 22% în oase, 75% în creier. Apa este necesară tuturor funcțiilor organismului. Deshidratarea este cauzată de consumul unei cantități prea mici de lichide; aceasta este accentuată de clima, de activitatea fizică și de alimentație.
Ceaiul, cafeaua, băuturile carbogazoase, băuturile alcoolice, sucurile, toate acestea conțin apa, dar și alte ingrediente- cafeină, alcool, zahăr, îndulcitori artificiali- care deshidratează corpul.
ATENȚIE!Consumul regulat al acestor lichide provoacă deshidratare cronică.
-Lipsa apei în organism este extrem de dăunătoare, afectând organele și funcțiile organismului.
-Apa este sursă vitală de energie a corpului. Deshidratarea încetinește activitatea enzimatica, rezultatul fiind oboseală.
-Corpul restricționează căile respiratorii pentru a conserva apa. Nivelul histaminei produse de organism scade, apărând alergiile și astmul.
-Când este deshidratat, corpul nostru produce mai mult colesterol pentru a preveni eliminarea apei din celule.
-Lipsa apei împiedică eliminarea toxinelor. Se creează astfel un mediu propice dezvoltării bacteriilor care vor afecta rinichii și vezica urinară.
-Fără apă, alimentele digerate ajung foarte greu în intestinul gros; apare constipația.
-Cartilajele sunt compuse în mare parte din apa. În urmă deshidratării, acestea sunt slăbite, articulațiile se refac mai greu, iar tu vei simți dureri și disconfort.
-Deficitul de apa în sânge determină hipertensiune arterială.
-Pielea este mai vulnerabilă la tulburări că dermatită, psoriazisul, decolorarea.
-Îți recomand să bei 2- 3 l de apa pe zi, la temperatură camerei, niciodată rece. Apa caldă accelerează metabolismul și susține arderea caloriilor. Când bei apa rece, corpul consumă energie pentru a o aduce la temperatura lui.
Activitatea fizică este benefică pentru persoanele de toate vârstele. Nu doar că îți oferă o stare de spirit bună și te ajută să te menții în formă, dar te potejeaza de afecțiuni că diabetul, insomnia, depresia, stresul. Excesele dăunează organismului și efortul fizic nu face excepție. Antrenamentele lungi și epuizante sunt contraproductive, afectând starea generală de sănătate.
Problemele care apar după efortul fizic excesiv sunt cauzate de perioada prea scurtă de refacere a corpului. Se pot produce întinderi musculare și rupturi de ligament. De asemenea, oasele sunt supuse unui risc ridicat de fracturare.
Dacă te antrenezi în exces trebuie să ai o alimentație corespunzătoare; în caz contrar, organismul se autoconsuma, descompunând mușchii. Totodată, pot apărea tulburările alimentare că bulimia și anorexia.
Capacitatea sistemului imunitar slăbește, iar tu ești mult mai vulnerabil în fața bolilor.
În cazul femeilor, efortul fizic intens determină pierderea osoasă și apariția amenoreei timpurii (încetarea ciclului menstrual).
Antrenamentele extreme afectează sănătatea inimii. După astfel de sesiuni, biomarkerii cardiaci revin la normal abia după o săptămâna.
Te sfătuiesc să-ți asculți organismul și să fii atent la semnalele pe care ți le oferă după efortul fizic susținut. Dacă simți dureri, disconfort, ai insomnii și experimentezi o senzație de foame excesiva înseamnă că îți suprasoliciți organismul.
Sursa foto: Shutterstock