Ţii cură de slăbire şi faci sport, totul ca să dai jos din kilogramele în plus. Dar doar cântăritul săptămânal nu este de ajuns, ci ar trebui să te şi măsori, ca să vezi progresul făcut. Uite cum să faci asta corect:
Piept şi bust
Ca să-ţi măsori pieptul, pune centimetrul cât de sus poţi sub sâni, paralel cu podeaua, şi în jurul cutiei toracice. Pentru măsurarea bustului, trebuie să ţii centimetrul cât mai larg şi nu să-l strângi peste sâni. Trebuie să măsori peste sfârcuri şi ai grijă ca atunci când treci centimetrul pe spate, să nu fie mai jos.
Talie, mijloc şi şolduri
Ca să îţi măsori corect talia, trebuie să pui centimetrul în locul unde „scobitura” este cea mai adâncă. Dacă încă nu ai făcut talia pe care ţi-o doreşti, măsoară peste buric, iar aceea este mărimea taliei tale. Mijlocul este zona dintre zona cea mai lată a şoldurilor şi talie, iar şoldurile le măsori punând centimetrul pe partea cea mai lată, chiar dacă te apropii destul de mult spre coapse.
Coapse şi genunchi
Când vine vorba de coapse, ca să poţi măsura progresul curei tale de slăbire, trebuie să le măsori unde sunt cele mai groase. Iar în cazul genunchilor, trebuie să măsori exact deasupra lor.