Cum au ajuns Cher și Tom Cruise să aibă o aventură: „A fost foarte fierbinte și intens”

.
Cântăreața Cher a vorbit despre scânteia care a aprins pasiunea dintre ea și actorul Tom Cruise, cu care a avut o aventură în anii 1980.

Conform Metro, pe cei doi i-a adus împreună o problemă medicală, și nu atracția sexuală, așa cum ar fi fost de așteptat.

Cântăreața în vârstă de 72 de ani și actorul în vârstă de 56 de ani s-au întâlnit prima dată în anul 1985, la nunta Madonnei cu Sean Penn.

Apoi o mulțime de oameni care suferea de dislexie (n.r.  (dificultatea de învăţare caracterizată prin probleme de citire în ciuda unui nivel normal de inteligenţă) au fost invitate la Casa Albă, iar Tom și cu mine suntem dislexici. Nu am ieșit împreună până mai târziu, dar cu siguranță a existat o conexiune”, a declarat Cher.

Citește și: Cerere în căsătorie spectaculoasă, pe scena Premiilor Emmy

Ea a precizat că încă ține legătura cu Cruise și sunt prieteni.

În urmă cu cinci ani, Cher a declarat în cadrul unei emisiuni televizate, prezentată de Andy Cohen, că Tom Cruise se află în topul cinci al foștilor ei iubiți.

„Am avut numai cei mai buni iubiți din istorie”, a precizat celebra artistă.

Unde se situează Tom Cruise în această listă?„, a întrebat atunci moderatorul.

„În topul 5„, a spus Cher, adăugând că lista foştilor ei iubiţi este „scurtă şi drăguţă”.

Nu e o listă lungă, este o listă bună„, a mai spus aceasta.

Citește și: Justin Bieber și Hailey Baldwin s-au căsătorit

A fost foarte fierbinte şi intens, pentru un moment scurt„, a adăugat Cher despre relaţia cu Tom Cruise.

Cher a mai declarat, pentru Oprah, că ar fi putut fi o „relație lungă” dacă nu ar fi fost despărțiți de programurile lor nebunești.

În prezent, cântăreața este singură, dar „în căutare”.

Sursă foto: Northfoto

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton