Cum afectează zahărul funcționarea neuronilor

.
Zahărul este considerat unul dintre cei mai mari inamici ai sănătății, iar studiile continuă să arate cât de periculos este acest îndulcitor natural. Cercetătorii au observat cum afectează consumul de zahăr circuitul neuronal. 

La dovezile științifice care ne indică că zahărul nu este deloc benefic pentru organismul uman, se mai adaugă și studiul realizat la Universitatea din Michigan, Statele Unite. Potrivit cercetătorilor, o dietă bogată în zahăr împiedică circuitul neuronal să funcționeze normal și să permită oamenilor să simtă senzaţia de saţietate.

Zahărul ne determină să mâncăm în exces

Oamenii de știință au dezvoltat un marker genetic în neuronii dopaminergici ai musculiţelor de oţet pentru a observa răspunsul insectelor la diferite cantităţi de zahăr. Aceștia au observat că atunci când administrau o dietă bogată în zahăr, răspunsul neuronilor care semnalează recompensa în creier a fost mai lent şi întârziat, potrivit Agerpres.

Pentru a studia dacă activitatea redusă a acestor neuroni ca răspuns la zahăr le făcea pe musculiţe să mănânce mai mult, cercetătorii au introdus o moleculă în neuronii dopaminergici ai insectelor, activată prin lumina roşie. Astfel, au descoperit că în condiţii de expunere la lumina roşie, neuronii dopaminergici ai musculiţelor cu o dietă bogată în zahăr s-au activat la niveluri similare cu cele ale insectelor al căror organism nu a fost influenţat de cercetători, ceea ce a făcut ca aceste musculiţele să mănânce mai puţin, deşi aveau acces la hrană. Însă, în lipsa activării prin lumina roşie, zahărul din alimentaţie a încetinit senzaţia de saţietate, iar insectele au continuat să mănânce.

Citește și: Ce se întâmplă cu corpul tău atunci când renunți la zahăr

”În cazul unei diete cu un conţinut ridicat de zahăr, observăm că neuronii dopaminergici din musculiţele de oţet sunt mai puţin activi deoarece aportul ridicat de zahăr reduce intensitatea răspunsului la dulcele ce vine din gură”, a declarat Monica Dus, cercetător principal în cadrul studiului.

”Animalele folosesc acest răspuns asociat dopaminei pentru a putea face estimări referitoare la nivelul de satisfacţie sau de saţietate dat de un aliment. În cazul musculiţelor cu o dietă având un conţinut ridicat de zahăr acest proces este perturbat – prezintă o activare încetinită a neuronilor dopaminei şi astfel ajung să mănânce mai mult decât au nevoie, ceea ce în timp le face să crească în greutate”, a explicat specialista.

Citește gratuit ediția de iunie a revistei Unica

Totodată, cercetătorii au observat că prin corectarea activităţii celulelor asociate gustului dulce – reducerea accesului musculiţelor de oţet la dieta bogată în zahăr – poate fi normalizat răspunsul acestor neuroni la zahăr.

Cercetătorii au explicat faptul că dependența de zahăr se manifestă la fel ca și în cazul consumului de droguri, pentru că activează același sistem de recompensă al creierului. Cu cât mâncăm mai mult zahăr, cu atât creierul are nevoie de mai mult zahăr pentru a atinge senzaţia de satisfacţie.

Sursă foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton