Culturistele îşi sacrifică frumuseţea şi sănătatea

.

Colette recunoaşte că ceea ce face seamănă foarte mult cu anorexia. Dacă o anorexică se vede grasă oricât ar fi de slabă, culturista are tot timpul impresia că nu sunt îndeajuns de musculoasă, că trebuie să lucreze mai mult, să mănânce mai puţin. Colette Nelson merge la sala de forţă şase zile pe săptămână, iar un antrenament durează patru ore.

La aceste patru ore se adaugă timpul necesar preparării unor mese speciale care constau în proteine cât mai multe, grăsimi cât mai puţine şi zero carbohidraţi.

Evident că unei sportive profesioniste nu îi mai rămâne timp pentru un loc de muncă. Din păcate banii câştigaţi la concursuri sunt foarte puţini.

Publicul larg nu este atras de un sport care transformă femeile în bărbaţi şi nici de siluetele masculine cu chip de femeie care pot fi urmărite pe scenă. Şi pentru că spectatorii sunt puţini, sponsorii nu se înghesuie la concursuri, deci premiile sunt mici.

Compromisuri de dragul sportului

Colette Nelson a declarat pentru documentarul HBO că la un concurs a câştigat pentru locul trei doar 500 de dolari, care nu i-au ajuns nici măcar ca să plătească biletul de avion. Sportiva de pe locul întâi a primit 3000 de dolari, pe când în culturismul masculin un câştigător primeşte chiar şi sute de mii de dolari.

Ca să se întreţină şi ca să-şi asigure modul de viaţă special, unele culturiste sunt nevoite să facă anumite compromisuri. Dacă majoritatea bărbaţilor nu ar dori lângă ei o femei atât de puternică, există şi unii, puţini ce-i drept, care au o obsesie pentru corpurile feminine musculoase şi ar plăti oricât ca să le vadă.

Atât Colette Nelson, cât şi Joanna Thomas au propriul site cu poze şi filme pentru care pasionaţii plătesc. Un fel de videochat, care nu implică sex, ci muşchi. Aceşti bărbaţi nu vor să vadă sâni, fese sau organe genitale, ci vor să admire bicepşi, coapse şi game „lucrate”.

Plătesc şi mai mult cei care doresc o întâlnire faţă în faţă cu o culturistă. Chiar dacă nu are loc un contact sexual, bărbaţii vor să le atingă muşchii încordaţi sau să mimeze o lupta corp la corp cu o fată puternică. Singura diferenţă între aceste întâlniri şi prostituţie este contactul sexual, recunosc culturistele, deşi există şi unele care merg până la capăt din dorinta de a-şi asigura mijloacele materiale necesare. Şi totul de dragul unui sport care, potrivit practicantelor, cere totul, dar nu oferă mai nimic în schimb.
 
Foto: Youtube

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton