Cristi Mărgărit, nutriționist: ”Mâncăm la întâmplare, pe fugă, pe fond de stres, inconștient”. Ce înseamnă alimentație sănătoasă / Exclusiv

.

Cristi Mărgărit, cunoscutul nutriționist, trage un semnal de alarmă în ceea ce privește mâncatul la întâmplare și pe fugă. Specialistul ne explică de ce este nesănătos să mâncăm la întâmplare, pe fond de stres sau inconștient, și ce se întâmplă în organismul nostru dacă nu avem un program cât mai ordonat de masă.

Nutriționistul Cristi Mărgărit dezvăluie, în exclusivitate pentru UNICA.RO, de ce este important să nu mâncăm pe fugă sau la întâmplare, să acordăm timp meselor și cât de bine este să avem o diversificare alimentară. Cristi Mărgărit recunoaște că românii sunt împărțiți în două tabere, unii care ascultă de nutriționist, alții care nu. Acesta spune că dietele reprezintă un adevărat stres pentru organism și că trebuie să fim foarte atenți la ce substanțe sau suplimente nutritive cumpărăm și luăm.

Cristi Mărgărit: ”Aș evita substanțele farmaceutice care au efecte secundare negative”

Cum și când ai decis că vrei sa devii nutriționist?

A fost un proces gradual, pornit de la o pasiune pentru sport, dezvoltarea fizică. Pentru că merge mână în mână cu nutriția, am acumulat din ce în ce mai multe cunoștințe și în acest domeniu. Ulterior, am urmat diverse cursuri de nutriție, primul la Colegiul de Nutriție de la Carol Davila. Nu mi-am dorit să devin medic sau profesor de sport, din contră, eram înclinat spre „real”, am terminat clasă de informatică în liceu, am făcut informatică serioasă (programare) încă de la 11 ani.

Pentru că în urma unui accident nu am mai putut face sport, am avut mai mult timp pentru studiu și m-am îndreptat spre nutriție. Deci au fost o serie de întâmplări mai degrabă decât un plan dinainte stabilit. Nutriția este doar o parte din ecuație, întotdeauna am încercat să o mențin integrată în stilul de viață, să nu o separ forțat doar pentru că publicul mă cunoaște acum ca nutriționist. Aceste categorisiri și încadrări le văd ca fiind o limitare, o obstrucționare a potențialului uman.

”Drept dovadă starea deplorabilă a sănătății concetățenilor noștri”

Are românul încredere în nutriționiști? Ascultă de ei?

Românii sunt o comunitate diversă, unii au încredere, alții nu. De ascultat nu prea ascultă, drept dovadă starea deplorabilă a sănătății concetățenilor noștri. Nici fuga după popularitate nu a ajutat, pentru că a adus în fața oamenilor tot felul de afirmații și teorii propuse de persoane care au căutat senzaționalul și audiența, nu să contribuie cu informații corecte și să educe onest publicul. Și atunci omul preferă să își justifice slăbiciunea sau viciul cu neînțelegerile dintre nutriționiști.

Principiul meu este să pun la dispoziția oamenilor instrumente și informații, metode, pe care apoi să le verifice și să le aplice în măsura în care le consideră utile. Am descurajat întotdeauna increderea în cineva. Dar pentru mulți oameni este incomod să își asume comportamentul (sau deciziile), așa că preferă să caute un reper căruia să-i acorde încredere, fugind astfel de responsabilitate.

Reguli de care să ținem seama înainte de masă

Care sunt principalele reguli atunci când ne așezăm la masă?

În primul rând să ne așezăm la masă. Adică să alocăm timp în programul nostru pentru mese. Mulți oameni nu mai alocă timpul și liniștea necesare pentru a avea o alimentație corectă. Așa că se ajunge la mâncat la întâmplare, pe fugă, pe fond de stres, emoțional, inconștient. Atunci când ne așezăm la masă ar trebui să fim liniștiți, bine hidratați, cu un plan gândit dinainte (ce și cât vom mânca). Apoi să mestecăm bine și să simțim gustul real al alimentelor.

Cristi Mărgărit: ”Este mai importantă diversitatea”

Ce aliment ar trebui mâncat zilnic și ce aliment n-ar trebuit mâncat niciodată?

Dieta umană poate fi diversă și nu este obligatoriu să includă sau să excludă un anumit aliment. Este mai importantă diversitatea. Astfel aducem toți nutrienții de care avem nevoie iar dacă un aliment are și părți negative, acestea se vor dilua între celelalte. Mă refer la alimente curate, naturale, în sezon, gătite corect, nu pline de chimicale, aditivi sau arse prin preparare termică excesivă.

”Dietele reprezintă un stres pentru organism”

Sunt bune curele de slăbire?

Pot fi bune dacă sunt ținute corect și starea de sănătate se îmbunătățește pe termen mediu și lung. Altfel ele reprezintă un stres pentru organism și de cele mai multe ori nu includ suficiente obiceiuri sănătoase care să poată fi menținute în timp. Bineînțeles că ideală este îmbunătățirea stilului de viață, dar câteodată nu este suficient, vrem rezultate mai rapide sau chiar este nevoie de un șoc pentru a depăși o anumită situație de blocaj.

Cu dieta Dukan putem slăbi rapid. Sursă foto: www.pexels.com

”Aspectul fizic este un indicator ancestral pentru sănătate, fertilitate”

Ești bărbat așa că te întreb: contează, la prima vedere, aspectul fizic? Sau merge cu ‘are un suflet frumos?

Fiecare aspect contează, cred că este valabil și pentru femei, nu doar pentru bărbați. Aspectul fizic este un indicator ancestral pentru sănătate, fertilitate, forță, vigoare, este normal să fim influențați de el. Partea bună este că poate fi lucrat, cu puțină disciplină, fiecare în măsura în care vrea și poate, indiferent de geneticul pe care l-am primit la naștere. Totuși, în final, transpare atitudinea, starea interioară, indiferent de aspectul fizic al unei persoane. Suntem ființe complexe și nu este cazul să ne agățăm de părțile fizice atunci când judecăm pe cineva.

Cristi Mărgărit, desppre suplimentele nutritive: ”Aș evita substanțele farmaceutice care au efecte secundare negative”

Ai experimentat multe substanțe si suplimente nutritive. Exista unele care nu ar trebui folosite? Care fac mai mult rău decât bine?

În general, aș evita substanțele farmaceutice care au efecte secundare negative, luate în afara indicației medicului. Altfel, suplimentele de calitate de la firmele cunoscute sunt suficient de sigure încât să poată fi folosite pe scară largă, de către aproape oricine, cu multe  beneficii. În general falsurile și produsele contrafăcute sau cu potențial dăunător sunt puse pe piață de firme ‘fantomă, este relativ simplu să le depistăm dacă suntem atenți.

Cum merge blog-ul tau? Oamenii sunt interesați să-ți urmeze metodele?

Blogul are deja 16 ani și public în continuare, încerc să pun cât mai multe informații utile, dar cu referințe științifice pentru afirmațiile pe care le fac. Chiar și cu asaltul superficialității din social media, constat că am în continuare o audiență educată și inteligentă, care se poate concentra câteva minute pentru a citi un articol mai lung de zece rânduri și fără titlu de tip click bait.

Este bine să mâncăm variat. Sursă foto: www.pexels.com

„Meșteream diverse lucruri, de la haine pentru păpuși la avioane de jucărie”

Ce-ți plăcea să faci când erai copil?

Mi-a plăcut foarte mult să citesc, să descopăr, inclusiv prin visat cu ochii deschiși. Ulterior am început să programez (informatică) și să meșteresc diverse lucruri, de la haine pentru păpuși la avioane de jucărie. Ca activitate fizică bicicleta mi-a plăcut cel mai mult, apoi am descoperit sala de forță, pe la 15 ani.

Când aveai nevoie de sfaturi la cine te duceai, la mama sau la tata?

Nu prea am cerut sfaturi, dar tata a fost cel care mi-a răspuns cu precădere la milioanele de de ce?-uri pe care le-am avut în copilărie. Citind foarte mult, mi-a plăcut să cred că răspunsurile la întrebările pe care le aveam îmi erau date de experiența cumulată a acelor autori la care am avut acces.

Cristi Mărgărit: ”Eram un rebel intelectual ”

Cum erai la școală, rebel sau timid?

Am început ca un copil timid, însă am terminat liceul în forță, probabil că s-ar fi strâns mai multe show-uri de stand up comedy din glumele pe care le făceam în timpul orelor. De obicei îmi permiteam să fac asta la materiile pe care le stăpâneam foarte bine. Eram un rebel intelectual, am putea spune. Dar făceam și destule prostii de toate felurile.

Afecțiunea care i-a schimbat viața lui Cristi Mărgărit: ”Nu am mai fost niciodată ca înainte, fizic”

Care a fost cel mai urât moment din viața ta?

Fără îndoială când a trebuit să petrec mai multe luni la pat, cu o afecțiune care mi-a furat apoi mai mulți ani din viață și foarte mult din ceea ce reușisem să acumulez material. Nu am mai fost niciodată ca înainte, fizic. Dar, cum spuneam, mi-a deschis calea pentru studiu mai profund și pentru creație, m-am dezvoltat în alte direcții.

Cum ești ca tată? Mai sever sau mai permisiv?

Probabil sunt prea permisiv, mi-am dorit mult copilul și probabil că m-am văzut și pe mine în el chiar dacă este foarte diferit de cum eram eu.

”Nu i-am refuzat nimic, dacă a vrut să guste din ceva, l-am lăsat”

Impui vreo regulă alimentară, ai grija sa nu consume copilul diverse alimente?

Am încercat să îl protejăm cât mai mult de alimentele dăunătoare pentru sănătate, să-i oferim o educație nutrițională solidă, însă nu i-am refuzat nimic, dacă a vrut să guste din ceva, l-am lăsat. Astfel nu a avut ‘fructul oprit și la noi în casă ciocolata sau dulciurile expiră în dulap.

Cristi Mărgărit, despre soția sa: ”De la ea m-am molipsit cu avocado și… pizza”

Soția ta ți-a înțeles de la început meseria? Aveți vreodată divergențe în ceea ce privește mâncarea sau vreun produs anume?

Ea m-a cunoscut deja activând în acest domeniu, e o pasiune comună aș putea spune, suntem relativ flexibili amândoi. Discutăm de multe ori în casă ce studii sau informații noi mai apar în domeniu. Pot spune că de la ea m-am molipsit cu avocado și… pizza. Altfel avem fiecare preferințele noastre, pe care ni le respectăm.

Cine gătește cel mai bine acasă? 

Este un concurs permanent, în care ne stimulăm și ne încurajăm reciproc. Dar răspunsul pentru orice bărbat nu poate fi decât unul singur… ea gătește cel mai bine.

”Sunt cinefil, deci aceasta ar fi probabil singura activitate consumatoare de timp”

Ce nu știe lumea despre tine?

De prin 2001 mi-am trăit viața și pasiunile destul de public (forumul getfit.ro, blogul, social media, emisiunea de la radio, aparițiile TV), deci lumea cred că știe despre mine aproape tot. Mai ales cei care pot citi printre rânduri. Altfel nu prea îmi place să vorbesc despre mine, ca persoană.

Mulți oameni tind să confunde persoana publică (persona) cu omul (persoana privată) și câteodată trebuie să aduc aceste clarificări. Există multe puncte comune, dar și diferențe. Îmi plac mult călătoriile cu mașina, istoria, antropologia. Dar am ales în viață să fac ce mi-a plăcut, nu am avut nevoie de alte domenii în care să mă refugiez sau unde să îmi caut satisfacție. Sunt cinefil, deci aceasta ar fi probabil singura activitate consumatoare de timp în afara cele profesionale.

Ce nu ai face niciodata in viața ta?

Nu aș face rău intenționat altei persoane, îmi place să cred că există un fel de ordine universală în care este bine să ne încadrăm și pe care nu este bine să o deranjăm cu acțiunile noastre egoiste. Altfel îmi place să am experiențe diverse, să cunosc oameni noi, locuri deosebite, situații care să mă provoace, să mă scoată din zona de confort.

Ce proiecte ai pentru 2023?

Deja sunt până peste cap în activitățile pe care le desfășor deja, profesional vorbind. Am în plan să mă extind mai mult în zona de conținut video. Apoi, cel mai important, să îmi mențin starea de sănătate măcar la nivelul actual.

Foto: Facebook

Ultima modificare aprilie 3, 2023 4:16 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale