Cât costă un avort în România, în 2014

.

Avortul este soluţia de urgenţă pentru o sarcină cu probleme sau nedorită. Dacă te afli într-o astfel de situaţie, află câţi bani trebuie să scoţi din buzunar în România, în 2014.
Poţi face avort la orice clinică de ginecologie, atât timp cât sarcina nu a trecut de 12 săptămâni – adică să fie în timpul primului trimestru. Costurile diferă de la o clinică la alta, de la tipul de avort la altul, în funcţie de: anestezie, dacă este chiuretaj sau aspiraţie, dacă sarcina a trecut de 12 săptămâni sau nu, dacă este un avort la cerere sau din motive medicale.

Cât costă un avort în Bucureşti

Preţurile au crescut mai mult faţă de anii precedenţi, iar un avort la cerere poate ajunge şi la 1.500 de lei, în funcţie de clinica privată la care te duci. Iată câteva exemple din cele mai accesibile:
La Gynecoland un chiuretaj uterin la cerere, cu anestezie generală, costă 1.000 de lei, iar unul cerut de problemele medicale, tot cu anestezie generală, ajunge la 680 de lei.
Dacă mergi la un sediu al clinicii Elite, ai două variante din care poţi alege: chiuretaj cu anestezie locală, care costă 550 de lei sau întrerupere de sarcină prin aspiraţie, cu anestezie generală, la preţul de 700 de lei.
Vezi şi alte preţuri pe pagina următoare!

Ultima modificare ianuarie 17, 2015 11:25 am

Page: 1 2

    
Vedete din Romania Vedete internationale