În contextul răspândirii infecției cu noul coronavirus la nivel național, primul hub anti-depresie din România, DepreHUB, deschide o linie telefonică anti-anxietate.
Citeşte şi O femeie cu coronavirus dezvăluie ce simți dacă ești infectat
Categoriile cele mai predispuse la anxietate în această perioadă sunt adulții cu tulburări emoționale, copiii și medicii sau alți furnizori de servicii medicale, potrivit medicului psiholog Yolanda Crețescu, fondatoarea depreHUB.
Numărul Helpline Anti Anxietate gratuit, deschis 24/7, este 0374.456.420
Acest număr poate fi apelat de persoanele care se confruntă cu anxietate și cu atacuri de panică.
Citește și OMS a declarat pandemie de coronavirus!
„Focarul de coronavirus poate avea un impact deosebit de mare asupra sănătății emoționale, acolo unde există un fond anxios sau diagnostice de tulburări emoționale. Frica și anxietatea de boală pot fi copleșitoare, îmbrăcând diverse forme, de la anxietate ușoră, medie, generalizată, ipohondrie și până la atacuri de panică. De aceea, pe lângă recomandările medicale și ajutor logistic, este nevoie și de sprijin emoțional: de atenție la propria persoană, dar și la cei din jur, acceptare, înțelegere și de asigurarea suportului specializat în cazul persoanelor cu predispoziție anxioasă. Prin deschiderea Helpline-ului 0374.456.420 dorim să venim în întâmpinarea acestei nevoi și să asigurăm psihoeducație si suport în situațiile de anxietate și atac de panică”, a declarat Yolanda Crețescu, medic psiholog și fondatoarea depreHUB, potrivit hotnews.ro.
sursa foto – 123rf.com
Ultima modificare martie 13, 2020 6:49 pm