Poate cea mai dificilă parte a unei diete este cea următoare dietei propriu-zise. După ce ai reuşit să scapi de kilogramele în plus care îţi dădeau atâta bătaie de cap. Ai ţinut dietă, ai mers la sport cu conştiinciozitate
, te-au încăput blugii pe care îi purtai în liceu, toate bune şi frumoase. Dar ce trebuie să faci ca să te menţii? Cele care avem experienţa dietelor ştim că dacă revenim la obiceiurile greşite de altădată, riscăm să ne întâlnim cu Domnul Yo-Yo. Efectul Yo-Yo. Şi cum nu putem să fim super corecte o viaţă întreagă, îţi ofer o alternativă: mici trucuri care să te ajute să te menţii, fără să te frustrezi şi fără să treci ”on the dark side”.
Aproape ca la mama acasă
Învaţă să adaptezi reţetele clasice, să le faci dietetice, dar gustoase. Este foarte important să îţi placă ceea ce mănânci, ca să nu sari peste mese, riscând o foame cruntă în următoarele ore sau zile. Înlocuieşte uleiul de Floarea-Soarelui cu cel de măsline, cartofii cu păstârnac sau cu boabe de năut. Poţi să îţi faci piure din rădăcinoase (morcov, păstârnac, ţelină) sau din năut, ca garnitură la grătar sau friptură din carne slabă la cuptor sau fiartă.
Elimină condimentele de tip ”vegeta”, mergi pe natural; pisează legume uscate pentru a înlocui condimentul-minune. Chiar şi mult-iubita ciorbă poate fi dietetică, dacă ţii cont de anumite sfaturi. Uite o idee de reţetă pe care eu o consum cu mare plăcere: ciorbă de cocoş. Se ia un cocoş crescut la ţară şi se fierbe în apă cu sare până se înmoaie carnea. Spumează până fierbe carnea, iar apoi adaugi morcov, ţelină, păstârnac şi ceapă – tocate în robotul de bucătărie. Adaugi bulion de roşii, pastă de gogoşar şi piper, iar la sfărşit veredeaţă tocată. Este o reţetă foarte gustoasă, săţioasă şi uşor de făcut.
Fă-ţi o plăcere o dată pe săptămână
Cele mai multe dintre noi avem o slăbiciune pentru dulciuri. Consumă fructe zilnic, ca să îţi menţii glicemia la un nivel decent. Totusi, o dată pe săptămână ai voie să te răsfeţi cu un desert favorit. Secretul este să nu exagerezi cantitativ şi să nu îl consumi seara. Nu uita să faci sport în ziua respectivă!
Răreşte antrenamentele, dar nu le elimina complet!
Dacă în perioada dietei mergeai la antrenamente zilnic, acum poţi merge de 2-3 ori pe săptămână, alternând clasele cardio cu cele de tonifiere. Dacă ai posibilitatea să mergi şi la masaj şi împachetări de două ori pe săptămână, este ideal! Nu numai că reuşeşti să ţii celulita sub control, dar elimini şi lichidele şi toxinele reţinute în organism. Ca să nu mai vorbim de senzaţia plăcută pe care ţi-o conferă aceste ritualuri spa.
Moderaţia este cheia succesului
Dacă ai greşit o dată şi ai mâncat ceva care nu e pe lista alimentelor premise (un hamburger, o shaorma sau orice-ţi mai face ţie cu ochiul), nu te lăsa dusă de val şi revino la o alimentaţie corectă chiar de la următoarea masă! Nu te condamnă nimeni şi nu o să te îngraşi 10 kg de la o greşeală, dar este bine să ţii situaţia sub control, ca să nu revii la vechile obiceiuri care te-au adus în momentul începerii dietei.
Intră şi tu în concurs şi înscrie-te în cursa pentru un look spectaculos!
Cori Grămescu
Lady Fit
Ultima modificare aprilie 23, 2021 2:28 pm