Consumul moderat de vin ar putea vindeca acneea

.

Antioxidantul cel mai puternic din vin – resveratrolul – ar putea vindeca acneea, prin stoparea acţiunii principalei bacterii responsabile pentru această afecţiune.
Rezultatele unui studiu realizat recent, de către specialiştii Universităţii din California, arată că resveratrolul din vin poate stopa acţiunea bacteriei cauzatoare de acnee. În combinaţie cu medicaţia potrivită, resveratrolul poate accentua efectul antiacneic al medicamentului, ducând la vindecarea definitivă a acneei, informează Daily Mail.

Despre combinaţia neaşteptată, dar eficientă, dintre antioxidanţii din vin şi medicamentele antiacneice, medicul Emma Taylor, cea care a condus acest studiu, a declarat: „La început ne-am gândi că substanţele active din cele două produse se vor anula între ele. Dar nu a fost aşa. Studiul demonstrează că amestecul unui antioxidant, cu un oxidant, poate duce la accentuarea efectului benefic şi poate distruge bacteria cauzatoare de acnee”.

Cu toate că rezultatele studiului menţionează clar că resveratrolul, de sine stătător, nu distruge bacteria responsabilă de acnee, ci doar îi opreşte creşterea şi dezvoltarea, rezultatele cercetării i-au convins pe specialişti că merită să analizeze şi mai mult, în viitor, efectele acestui antioxidant miraculos.
Foto: femeie care bea vin/ Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale