Unele lucruri rămân neschimbate. Dar altele trebuie să meargă în pas cu timpul. Dar cei care-l iniţiază pe copil în regulile de bună purtare rămân aceiaşi: părinţii.
Dacă urăsc ceva pe lumea asta, urăsc sintagma «pe vremea mea». Fiecare epocă şi societate îşi are legile ei şi regulile ei,” spune Aurelia Marinescu, autoarea cărţii „Codul bunelor maniere astăzi”, aflate deja la al treilea tiraj la editura Humanitas. O idee care îi place mult e aceea că educaţia unui copil începe cu 25 de ani înainte de naşterea lui. Exemplul dat de părinţi e cel mai important, pentru că, în primii ani de viaţă, copilul le imită cu adulaţie comportamentul.
Dincolo de puterea exemplului, sunt multele principii şi reguli de navigat respectuos prin lume, pe care copilul trebuie să le deprindă pentru a naviga respectuos prin viaţă. „Codul bunelor maniere e un ansamblu de reguli inventat pentru a face viaţa socială suportabilă”, spune Aurelia Marinescu. Majoritatea acestor reguli nu se schimbă cu trecerea anilor, cum ar fi să spui „mulţumesc” şi „te rog”, să baţi la o uşă închisă înainte să intri, să fii punctual. Dar sunt şi unele care dispar sau se adaptează la vremuri. Copiii şi le pot însuşi acasă, ghidaţi de cei apropiaţi sau, de ce nu, la cursuri dedicate.
Violeta Lupu conduce departamentul Clever Children din cadrul CLEVER Business Solutions, o companie de training şi consultanţă pe care a deschis-o împreună cu soţul său. Unul dintre cursurile care se ţin cu copiii este cel de maniere elegante. Violeta spune că regula principală după care piticii sunt încurajaţi să se ghideze e aceea de a face ceva numai atâta timp cât nu-i deranjează sau supără pe cei din jur. Apoi, apar situaţiile particulare, cu care copiii din prezent se întâlnesc tot mai des. De exemplu, luarea mesei la un bufet suedez. Copiii sunt învăţaţi să nu se îmbulzească, ci să-şi aştepte răbdători rândul şi să nu-şi umple farfuria inutil cu mai mult decât pot mânca.
Eticheta tehnologică
Multe reguli sunt impuse de intrarea din ce în ce mai timpurie a tehnologiei în viaţa copiilor. Ei au acces la telefoane performante, iPoduri şi calculatoare de la vârste din ce în ce mai mici. Lecţiile despre netiquette şi corespondenţa online sunt, prin urmare, indispensabile. „Copiii sunt învăţaţi,” spune Violeta, „că mesajele trimise prin e-mail sau prin diverse reţele de socializare sau comunicare este indicat să nu conţină mesaje vulgare sau jignitoare adresate destinatarului, să respecte regulile ortografice şi gramaticale, să nu folosească prea multe prescurtări pentru că mesajul poate să nu fie înţeles în totalitate corect de către interlocutor, să nu scrie în totalitate mesajul cu majuscule, cu semne de exclamare sau cu roşu, pentru că ar fi ca şi cum s-ar răsti la interlocutor, sau să nu citească mesajele care nu le sunt destinate.”
Alte concluzii la care se ajunge împreună cu copiii de la curs sunt cele legate de folosirea telefonului şi a iPodului la şcoală. Astfel, telefoanele pot fi luate la şcoală dacă educatorii sunt de acord, şi atunci numai pentru a comunica cu părinţii. În timpul orelor, ele trebuie date pe silenţios.
iPodurile şi gadgeturile asemănătoare stau mai bine acasă – ele nu pot fi folosite în timpul orelor, iar de pauze trebuie să se profite pentru a ieşi în aer liber sau a socializa cu colegii. Pe stradă, volumul mu-zicii trebuie să fie suficient de mic pentru a nu-i deranja pe cei din jur, dar şi pentru a putea fi atent la ce se întâmplă (ex: în caz că o maşină claxonează sau strigă cineva). Ca să nu mai vorbim de faptul că este deja dovedit că muzica ascultată tare în căşti degradează auzul. La cursuri, li se explică celor mici că nu e politicos să se laude cu gadgeturile deţinute, pentru că e foarte posibil ca unii colegi să nu aibă şi să nu-şi permită aşa ceva. „Copiii gândesc şi învaţă contextual,” spune Violeta. „Când discutăm despre aceste aspecte, dorim să le dezvoltăm sentimentul de empatie prin transpunerea lor în rolul altor copii sau în alte situaţii cu care nu se confruntă în mod obişnuit.”
Pe cale de dispariţie
Violeta spune că, la discuţii despre cadouri, copiii s-au arătat cât se poate de pragmatici. „De ce să-i dau cadou unui prieten dacă nu m-a invitat la ziua lui?” sau „Florile pentru mama sărbătoritului nu sunt necesare, de ce să mai cheltuiesc bani şi pe ele?” au fost reacţii ale acestora.
Pe copii i-a surprins să afle că şi bărbaţii pot primi flori (când sunt bolnavi, la spital, de exemplu) sau că banana se mănâncă nu muşcând, ci rupând bucăţele. Sărutarea mâinii unei doamne nu li s-a părut o idee bună băieţilor, care şi-au exprimat dorinţa de a o vedea scoasă din codul bunelor maniere. Nici a oferi flori fetelor nu le surâde, în mare parte pentru că nu mai văd acest gest în jurul lor. Şi nu este singurul gest politicos care a devenit o raritate în ultima vreme. Situaţie ce face să dispară multe reguli din codul bunelor maniere.
BUNE MANIERE ÎN LUMEA LARGĂ
În Egipt, copiii trebuie să ţină ambele picioare pe podea atunci când stau jos şi să nu arate talpa pantofilor către alţii. Asta indică superioritate. E normal pentru ei să mănânce un falafel cu mâna, atâta timp cât e vorba de mâna dreaptă şi nu de cea stângă, care e considerată necurată şi nu e folosită decât la treburi mai pe potriva ei, cum ar fi dusul gunoiului. Lăsarea unor resturi de mâncare în farfurie e considerată un compliment – semn că gazda e suficient de bogată ca să nu o preocupe risipa.
În China şi India e perfect normal să soarbă zgomotos din mâncare. În China, e semn că mâncarea a fost suficient de fierbinte (un compliment pentru bucătar), iar în India, că le place. În Coreea, plescăitul e semn că mâncarea e bună.