Ciuperca tibetană de lapte este un remediu natural vechi de mii de ani cu ajutorul căreia poți face kefir sănătos în casă.
Ce este ciuperca tibetană
Ciuperca de kefir, sau ciuperca tibetană de lapte este un amestec gelatinos de bacterii și drojdii, lipite de o rețea de proteine, lipide și zaharuri. Ciuperca tibetană arată ca brânza de vaci proaspătă sau ca niște buchețele de conopidă.
Microflora dominantă din acest amestec numit ciuperca de lapte sunt Saccharomyces kefir, Torula kefir, Lactobacillus caucasicus, Leuconnostoc, steptococi lactici și drojdie de fermentație lactică. Lactobacilii sunt bacteriile care transformă laptele în iaurt sau kefir și ei sunt bacteriile bune care trăiesc în gura, vaginul și intestinele noastre.
Ce beneficii are ciuperca de kefir
Ciupercile tibetane cu proprietăți binefăcătoare sunt mai multe tipuri și fiecare are beneficiile și caracteristicile ei.
Varietățile de ciuperci tibetane includ cordyceps, chanterelles, boletus și coama leului.
Ciupercile acestea conțin cantități mari de minerale esențiale, au puține calorii și multe fibre. În plus, ele aduc un aport de amino acizi esențiali, fier, zinc, seleniu, molibden și cupru, acizi grași esențiali, vitaminele A, D și E. Unele tipuri de ciuperci tibetane conțin și carbohidrați complecși, cum ar fi polizaharidele.
Kefirul care se prepară cu ajutorul acestor ciuperci de lapte este o băutură probiotică cu efecte imunomodulatoare, antibacteriene, antifungice și care ajută organismul în lupta cu radicalii liberi și cancerul. Unele studii recente arată că un kefir preparat cu ciuperca tibetană poate ajuta în lupta cu anumite tipuri de leucemii și că ar avea chiar și proprietăți antialergice.
Citeste despre 3 tipuri de ciuperci care ajuta la tratarea cancerului
Beneficii ale kefirului asupra sănătății
Kefirul conține zaharuri, lipide și proteine care au proprietăți afrodisiace, efect anti aging și tonic general.
Varietatea de ciupercă tibetană numită coama leului se pare că ar avea efecte de regenerare asupra celulelor nervoase și a sistemului nervos central. Cu alte cuvinte, kefirul obținut din această ciupercă, precum și consumul ei ca atare ar crește abilitățile cognitive și ar ajuta pacienții cu boli degenerative, mai ales cele nervoase.
Cum poți folosi ciuperca de lapte în alimentație
Vezi un tutorial video ca să poți face kefir acasă cu ciuperca tibetană.
Sursa foto ciuperca tibetană: Shutterstock
Vezi şi cum faci kefir acasă și care sunt beneficiile acestuia!
Ultima modificare iulie 1, 2022 4:53 pm