Cinci beneficii ale dormitului fără pernă

.

Oamenii nu s-au bucurat întotdeauna de confortul oferit de un pat moale și de niște perne pufoase în timpul somnului. În China și în Egiptul antic, pernele aveau doar rol decorativ și erau făcute din lemn sau din piatră. În Evul Mediu, dormitul pe pernă era considerat un semn de slăbiciune. Are omul modern vreun beneficiu atunci când doarme pe pernă? Află în cele ce urmează de ce trebuie să renunți la pernă în timpul somnului:

Citește și – De ce ai senzația că pici în gol atunci când adormi

Îți îmbunătățești postura

În general, oamenii au concepția greșită că dacă dorm fără pernă, vor avea dureri de gât și de spate. Este complet greșit! Pernele restricționează mișcările corpului în timpul somnului, iar renunțarea la confortul pe care acestea îl dau oferă corpului o libertate mai mare de mișcare.

Vei fi mai relaxată

Un alt efect advers al dormitului pe pernă este că aceasta pune presiune pe creierul tău, favorizând astfel apariția stării de anxietate, tensiune, dezechilibru comportamental.

Vei fi mai frumoasă

Știm deja că există o legură strânsă între somn și frumusețe. Află că perna îți afectează frumusețea și, în plus, favorizează apariția acneei. Cercetătorii de la Universitatea Manchester au demonstrat că pe o pernă pot fi găsite până la 16 tipuri de fungi. Ei au ajuns la concluzia că, atunci când sunt utilizate mai mult de 18 luni, pernele acumulează de mii de ori mai multe bacterii decât o mătură ultrafolosită.

„Perna este unul dintre cele mai intime obiecte pe care le deţine o persoană. Pe ea se pot depune sudori, piele moartă şi salivă, de aceea este un depozitar pentru fungi. Dacă nu există o igienă bună, perna poate fi o sursă primară de infecţii”, a explicat Ashley Woodcock, de la Universitatea Manchester.

Îmbunătățește memoria

De câte ori nu ni se întâmplă să nu ne aducem aminte cu uşurinţă de ceea ce  am făcut doar cu o zi în urmă? Avem clar în memoria consolidată ce s-a întâmplat acum câţiva ani, însă avem probleme să ne amintim ce am făcut acum 2-3 zile sau chiar şi ieri. Mecanismele care stau la baza memoriei nu sunt pe deplin înţelese, totuşi, cercetătorii canadieni au ajuns la concluzia că somnul şi calitatea acestuia joacă un rol extrem de important!

Îi ajută pe copii să crească în înălțime

Perna reprezintă unul din factorii ce duc la modificarea coloanei vertebrale într-un sens negativ. Ea afectează partea superioară a coloanei vertebrale, ce menține capul deoarece pe toată durata somnului ea supune coloana unei tensiuni. Ea nu se relaxează în timpul somnului deteminând, cu timpul, modificarea permanentă a trupului. Este foarte important pentru creșterea în înălțime ca copiii să își țină coloana dreaptă în timpul somnului.

De asemenea, ca adult, este foarte posibil să sesizezi, cu trecerea timpului, că îți ții capul cu mult mai în față decât restul corpului. Acest lucru se întâmplă din cauza folosirii unei perne. Cu cât perna ta este mai tare și mai plină, cu atât gâtul tău este mai afectat.

Citește și – Lipsa somnului are aceleași efecte asupra creierului precum alcoolul

Foto – Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale