Chef Joseph Hadad, despre conservarea legumelor proaspete. Când și de ce nu trebuie să le congelăm

.

Chef Joseph Hadad a vorbit pe blogul său despre cum trebuie congelate alimentele care rămân neconsumate și care sunt situațiile în care nu este bine să conservăm astfel anumite produse.

Chef Hadad a explicat că încearcă, pe cât posibil, să nu facă risipă alimentară și îi învață și pe ceilalți cum să reușească acest lucru. Congelatorul este un prieten de nădejde când nu vrem să irosim sau să aruncăm mâncarea ce încă mai poate fi consumată, dar este în exces.

Fostul jurat de la “Masterchef” recomandă cu multă căldură congelarea alimentelor deja gătite și este de părere că prin această modalitate planul alimentar poate fi mai bine diversificat, se evită rutina culinară de a consuma același fel zilnic și, în plus, scad șansele ca preparatele să ajungă în coșul de gunoi.

Citeşte şi: Chef Joseph Hadad, scos din sărite de concurenții de la MasterChef

“Dacă nu vreți să mâncați același lucru câteva zile, atunci puteți congela. Dar și congelarea ar trebui făcută pe porții. Iar dacă sunteți o familie de 3-4 persoane, atunci porțiile nu ar trebui să fie neapărat individuale, ci porții de o masă pentru toți. Porțiile individuale pot ocupa mai mult loc în congelator și, dacă folosiți recipiente de plastic, și mai multe vase.

Însă puteți congela alimentele porționate și în pungi de plastic, chiar și supa. Puneți punga deschisă într-un bol cu marginile pungii ca o manșetă pe buza bolului și turnați supa în pungă. Când s-a umplut bolul, ridicați marginile și înnodați punga.” – a transmis Chef Hadad, pe blogul său.

Citeşte şi: Exclusiv! Chef Joseph Hadad, prima declarație după ce a părăsit spitalul

Celebrul bucătar mai spune că alimentele trebuie etichetate înainte de a fi pus în congelator, pentru a nu fi încurcate.

Un lucru care este obligatoiru de făcut când vrem să congelăm un preparat este să-l lăsăm să se răcească în totalitate. Altfel, riscăm să stricăm și congelatorul, și celelalte produse care sunt deja în el.

Chef Joseph Hadad a făcut câteva precizări și legate de alimentele care nu pot fi congelate, pentru că își pot pierde textura. Aici s-a referit în mod special la legumele proaspete pe care dorim să le consumăm crude. După congelare, legumele pot fi mâncate doar dacă sunt preparate termic.

Citeşte şi: Moment emoționant de la Chef Joseph Hadad la MasterChef: „Mai bine mor eu înainte”

“Dar nu totul poate fi congelat. De exemplu sosurile pe bază de smântână sau unt nu sunt tocmai pretabile pentru congelare pentru că la decongelare textura lor va fi una complet diferită. Nici salatele nu merg congelate.

Legumele proaspete pot fi congelate doar dacă plănuiți să le folosiți apoi la gătit, pentru că altfel vor fi prea moi și apoase pentru a fi consumate crude. Iar dacă vreți să vă pregătiți astfel legumele pentru mâncăruri ulterioare, aveți grijă să le puneți în pungi diferite pentru legume diferite.

Mazărea boabe se va decongela mai repede decât buchețelele de broccoli, de exemplu. Și mâncărurile deja prăjite nu sunt bune de congelat, pentru că la dezghețare, exact ceea ce este mai bun, partea crocantă, va fi moale și apoasă.” – a adăugat chef Hadad.

În încheiere, bucătarul a îndemnat oamenii să nu uite să consume periodic ce au în congelator, deoarece el nu este “o gaură neagră fără fund”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton