Alimente esenţiale pentru organismul nostru, cerealele au un conţinut bogat de fibre şi aduc o cantitate importantă de energie. Sunt sărace în lipide, fiind recomandate cu succes în diete
E bine să începi ziua cu cereale. Ele îţi fac plinul de energie. Nutriţioniştii spun că această masă trebuie să aducă un sfert din numărul de calorii al zilei. Dar aceste calorii e bine să provină din zaharuri lente, care îţi asigură energia până la masa de prânz. Ai de ales între pâine şi cereale.
Conţinut ridicat de fibre
Cea mai mare parte a cerealelor pentru micul dejun conţin fibre. Evident, această cantitate depinde de marca de cereale. Optează pentru cele integrale, care sunt mult mai bogate în fibre. De obicei, pe eticheta produselor e trecută şi această valoare. E bine să ştii că zilnic trebuie să consumi aproximativ 20-30 g de fibre. Pentru copii, adaugi cifra 5 la vârsta lor şi afli cantitatea necesară. De exemplu, un copil de 7 ani trebuie să consume 12 g de fibre pe zi ( 5+7=12).
Sub ce formă le găseşti
Cerealele pentru micul dejun le poţi găsi sub formă naturală, de fulgi, de petale, extrudate, suflate, sub formă de inele, perniţe etc. Unele sunt combinate cu ciocolată, miere sau fructe.
ADEVĂRAT/FALS
SUNT BUNE CEREALELE PENTRU MICUL DEJUN?
Află ce e adevărat sau fals, privind consumul de cereale la micul dejun.
CEREALELE COMPLETE SUNT MAI HRĂNITOARE
ADEVĂRAT. Cerealele complete, adică nerafinate, au un conţinut crescut de fribre, vitamine şi minerale.
CEREALELE CONSUMATE DIMINEAŢA ÎNGRAŞĂ
FALS. Cei care consumă dimineaţa cereale, mai ales complete, au un indice de masă corporală mai mic decât cei care sar peste această masă.
CEREALELE DE LA MICUL DEJUN SUNT GRASE
FALS. Dimpotrivă, cerealele nu sunt bogate în lipide, ci conţin zaharuri lente. De obicei, procentul de grăsimi variază între 2-6%.
ŞTIAI CĂ…
Obiceiul de a consuma cereale la micul dejun a apărut în America, în 1890? De atunci au evoluat şi s-au diversificat.