Cel mai bun antigripal

.
Ca să te ferești de gripă, ai nevoie în primul rând de informația corectă pentru a evita cât mai bine infecțiile virale din sezonul rece. Iar dacă faci parte dintr-o categorie de risc, ia în calcul și vaccinarea antigripală.

Pentru ceva atât de banal precum gripa, e incredibil cât de puține lucruri corecte știe lumea. De câte ori n-ai auzit, din partea unei colege de birou căreia îi curgea nasul: “am o gripă rebelă”? Asta în condițiile în care gripa nu are ca simptom secrețiile nazale, ci cu totul altele. Partea mai proastă este că aceste mituri despre răceală și gripă se întâlnesc chiar și printre reprezentanții personalului medical care, rutinați de-atâtea tratamente, sunt gata să-ți recomande tot felul de tratamente fără efect doar pentru că, la un moment dat, s-a crezut că respectivul produs face bine la răceală. E cazul arhicunoscutei Vitamina C, care a fost “demascată” de numeroase studii clinice, întinse pe perioade de zeci de ani și efectuate pe sute de mii de oameni, ca total nefolositoare în cazul prevenirii răcelilor. Da, e folositoare pentru scurtatea duratei bolii, dar nu și pentru a împiedica apariția ei.

Drept pentru care ne-am gândit să facem un fel de recapitulare a poveștilor despre gripă și să îți reîmprospătăm informația, astfel încât să fii “up-to-date” și în această privință.

Gripa e enervantă, dar nu e gravă

FALS! E o boală foarte serioasă. Anual, în Statele Unite, peste 200 000 de oameni ajung la spital din cauza gripei, iar 36 000 de oameni mor de gripă! La noi, numai în sezonul trecut, peste 2000 de oameni au avut nevoie de internare în spital din cauza gripei.

Poți să faci gripă de la vaccin

FALS! E imposibil să se întâmple așa ceva. Vaccinul e făcut cu virus mort. Singurul vaccin antigripal cu virus viu este cel cu administrare intranazală. Dar și acest virus viu are “aripile tăiate”. Povestea cu „infecția de la vaccin” apare deoarece mulți au reacții neplăcute după ce își fac vaccinul: roșeață, durere sau chiar fac o răceală oarecare în acea perioadă, despre care cred că e gripă.

Poți trata gripa cu antibiotice

FALS! Gripa e produsă de un virus. Antibioticele pot omorî numai bacterii. Deci n-au niciun efect asupra virusului gripal. E adevărat însă că, peste unele infecții gripale se pot supraadăuga infecții microbiene, care pot fi tratate cu antibiotic, ceea ce va duce și la ameliorarea simptomelor de gripă.

Dacă te-ai vaccinat de gripă, nu mai ai nicio grijă toată iarna

FALS! Gripa este doar una dintre miile de infecții virale și bacteriene care apar cu precădere în sezonul rece. Și e atât de cunoscută fiindcă poate fi foarte gravă, chiar mortală. Însă vaccinul antigripal nu te ferește decât de gripă. În fața celorlalte mii de virusuri nu ai nicio apărare specifică.

Vremea rece e cauza gripei

FALS! Orice ți-ar fi spus mama când erai mică, să știi că nu din cauza frigului răcești. Gândește-te că, în California, practic nu e frig niciodată și, cu toate astea, și californienii fac gripă. La fel, africanii de la tropice. Cauza rămâne virusul.

FALS! Am gripă dacă mă doare gâtul, îmi curge nasul și am temperatură 37-38 grade Celsius. Simptomele de gripă sunt: febră foarte mare (39 și peste); durere acerbă de cap; tuse uscată; dureri musculare; simptome digestive – greață, vărsături, diaree (mai frecvente la copii). Dacă simptomele tale sunt mai blânde, cel mai probabil ai o răceală oarecare, nu gripă.

Cine să facă vaccinul antigripal și cine nu?

Pe lângă cei cu imunitatea redusă – copii, bătrâni, bolnavi sau convalescenți – mai sunt categorii care ar face bine să se imunizeze

DA

Copiii – pot face vaccinul intramuscular de la 6 luni și îl vor repeta anual, până la 18 ani.

Femeile însărcinate și care alăptează – medicii recomandă să se vaccineze.

Personalul medical și cei care lucrează ca asistenți sociali – în afară de ei, ar trebui vaccinați toți membrii familiilor lor.

Cei cu imunitatea compromisă trebuie vaccinați, alături de cei cu care vin în contact mai des.

NU

Cei care au alergie la proteinele din ou.

Cei care au febră medie și mare.

Cei care au primit un alt vaccin în ultimele 4-6 săptămâni.

 Statistici gripa_2015

E mai ușor să previi

  1. Vaccinează-te!
  2. Acoperă-ți gura și nasul când tușești sau strănuți. Fă acest gest cu palma spre față, nu cu mâna strânsă ca un tunel!
  3. Spală-te pe mâini cât de des poți!
  4. Evită aglomerația și contactul cu oamenii care par bolnavi.
  5. Dacă te-ai îmbolnăvit, stai acasă! Nu-i molipsi și pe alții. 

    foto – 123rf

    S-ar putea să te intereseze și:

Veste proastă despre vaccinul antigripal produs în România

Bronșită, gripă, răceală… 8 mituri despre maladiile iernii

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton