Factorul de protecţie solară nu este doar un număr pe un tub de cremă de plajă: înseamnă un grad mai mare sau mai mic de protecţie împotriva radiaţiilor ultraviolete, oferit de anumite categorii de substanţe.
Învaţă să „citeşti” dincolo de număr.
O cremă-ecran solar adecvată trebuie să respecte câteva condiţii: să blocheze ambele tipuri de radiaţii responsabile de agresiunea pielii, UVA şi UVB; să aibă un factor de protecţie (SPF) de minimum 30 pentru o protecţie eficace; să se potri-vească activităţii tale zilnice (de exemplu, dacă urmează să înoţi, vei folosi o cremă de fotoprotecţie rezistentă la apă); nu în ultimul rând, să fie bine tolerată de piele, astfel încât să nu creeze o senzaţie neplăcută după aplicarea sa. Dr. Cristian Ţiglea de la Dermestetica îţi explică în detaliu cum funcţionează cremele de protecţie şi ce conţin ele.
Protecţie chimică sau mecanică
În funcţie de modul de acţiune, cremele- ecran solar se împart în cele care realizează fotoprotecţie chimică şi cele care realizează fotoprotecţie mecanică. Cele din prima categorie absorb radiaţiile UV. Practic, radiaţiile nocive care vin în contact cu moleculele din compoziţia cremei sunt transformate în radiaţii inofensive pentru piele, printr-o reacţie chimică. În acelaşi timp, aceste creme sunt absorbite ele însele în piele. Printre cele mai utilizate substanţe care inactivează ultravioletele de tip A vei regăsi pe etichetele produselor: Benzoophenone, Oxybenzone, Dioxybenzone sau Avobenzone. Pentru fotoprotecţia chimică împotriva UVB se folosesc: OMC (octyl methoxycinnamate), Ethylhexyl p-methoxycinnamate, salicilaţii, OCS (octyl salicilate), homomethyl salicilate, triethanolamine, PABA (para aminobenzoic acid), Padimate A şi O, Glyceryl Aminobenzoate, Octyl Dimetyl Paba, Octocrylene şi derivaţi ai acidului cinamic.
Cremele din cealaltă categorie, care realizează fotoprotecţie mecanică, nu absorb radiaţia ultravioletă, ci „ecranează” pielea cu un strat care reflectă ultravioletele. Ele nu intră în piele, ceea ce înseamnă că şi riscul de reacţii alergice este scăzut. Substanţele care au aceste caracteristici sunt oxidul de zinc (acesta, pe lângă fotoprotecţie împotriva UVA, are şi proprietăţi antimicrobiene şi antiiritante), dioxidul de titan, o substanţă sub formă de particule minerale, noniritantă, non-comendogenă, cu mare putere de a reflecta radiaţia ultravioletă. Cel mai adesea, cremele-ecran solar comercializate sunt o combinaţie a celor două mecanisme de fotoprotecţie, chimică şi mecanică.
Aritmetica factorilor de protecţie
Cum se stabileşte cifra FPS-ului? Cerce-tătorii strâng un grup de voluntari cu pielea sensibilă la soare şi măsoară cantitatea de ultraviolete necesară pentru a le provoca arsuri de gradul I. Apoi refac testul, cu pielea protejată cu cremă cu factor de protecţie necunoscut. Cifra de la măsurătoarea „cu cremă de protecţie” este împărţită la cifra „fără cremă” şi rezultatul este rotunjit la un număr întreg, acesta fiind SPF-ul. Astfel, numărătoarea începe de la 2 şi, recent, a atins poziţia 70.
Conform testărilor, un produs cu FPS 15 absoarbe aproximativ 93% din radiaţia ultravioletă, iar unul cu FPS 30 apro-ximativ 97%. La un FPS peste 50, absorbţia depăşeşte 98%, aşa că regulamentele Comisiei Europene au decis ca produsele cu FPS mai mari de 50 să fie etichetate cu simbolul 50+, inscripţionarea cifrei exacte neavând relevanţă pentru protecţia pielii.
bine de ştiut
Calculează singură cât poţi sta la soare
Înmulţeşte numărul de minute în care ţi se înroşeşte pielea neprotejată la soare cu numărul FPS de pe cremă. De exemplu, dacă pielea ţi se congestionează după 10 minute şi ai o cremă cu FPS 20, teoretic ai putea, după ce te „cremuieşti”, să rezişti 200 de minute fară să te arzi. Dar nu miza pe timpul maxim, căci nimeni nu îşi unge piela cu atât de multă cremă ca în condiţii de test de laborator. În plus, multă cremă se duce în apă şi pe prosoape.