Această perioadă favorizează apariția unor probleme cu sinusurile, din cauza schimbărilor de temperatură și a alergiilor. Vezi ce poți face pentru a le ține departe.
Bacteriile sănătoase din organism protejează fiecare țesut, nu doar intestinele, iar când faci o infecție a sinusurilor, bacteriile rele se înmulțesc și strică echilibrul, potrivit thehealthyhomeeconomist.com.
În aceste condiții, ele pot invada mucoasele și pot cauza probleme serioase de sănătate. Pentru a preveni o astfel de situație, este recomandat să iei o capsulă cu probiotice, după ce te-ai spălat pe dinți, înainte de culcare. Este foarte important să nu mai mănânci sau să bei nimic după acest moment, nici chiar apă. Ai gijă să golești conținutul capsulei și să îl plimbi prin toată gura, înainte să înghiți. Astfel, vor rămâne resturi de probiotice în gură, iar în timpul nopții vor ajunge în căile nazale și vor elimina agenții patogeni.
Discută cu medicul tău de familie și roagă-l să îți recomande cele mai bune probiotice. Ai grijă să fie unele care nu au nevoie să fie congelate, pentru că sunt mai eficiente.
Ce faci dacă ai o infecție a sinusurilor?
Dacă ai, deja, o infecție a sinusurilor, golește o capsulă de probiotice într-un recipient de ceramică. Adaugă apă călduță, un pic de sare de mare și bicarbonat de sodiu. Amestecă ingredientele și toarnă soluția într-o sticluță de spray nazal. După ce s-a răcit soluția, pune câte o picătură în fiecare nară, dar ai grijă să nu înghiți soluția. Suflă-ți, apoi, nasul și repetă procedeul de câteva ori pentru fiecare nară. Discută cu medicul tău de familie înainte să încerci acest tratament.
Sursa foto: Shutterstock.
Ultima modificare aprilie 23, 2015 12:35 pm