Strănutul este un „fenomen” atât de frecvent şi, totuşi, ştim atât de puţine despre el. Află ce e strănutul, ce îl declanşeaza şi de ce ni se întâmplă atât de des.
Dacă strănut înseamnă că sunt bolnavă?
Nu neapărat. Într-adevăr, strănutul este unul din simptomele afecţiunilor respiratorii, însă poate fi provocat şi de factori iritanţi. Fiind menit să elimine „intruşii” din căile respiratorii, strănutul este declanşat, foarte des, de particulele de praf. Alţi iritanţi sunt piperul, aerul rece şi, în mod surprinzător, lumina.
Aşadar, dacă strănuţi nu înseamnă neapărat că eşti bolnavă. Poate eşti într-o cameră plină de praf sau ai simţit un miros care te-a deranjat.
Lumina puternică te face să strănuţi
Nimeni nu ştie de ce, dar unele persoane strănută şi din cauza reflexului fotic, adică atunci când se uită la o sursă puternică de lumină. Se pare că ar avea legătură cu semnalele pe care le primeşte retina sau cu „mijitul” ochilor.
Partea bună este că reflexul fotic poate fi de ajutor. Când îţi vine să strănuti, dar nu poţi, ajunge să te uiţi către o sursă de lumină.
Când strănutul e semn de boală
Orice boală care provoacă o inflamaţie la nivelul mucoasei nazale poate să ducă la strănuturi. De obicei este vorba de alergii şi infecţii. Praful, polenul şi părul de animale îţi pot da o alergie care se lasă cu strănuturi, tuse, nas înfundat şi „ochi umezi”.
Şi infecţiile, mai ales cele virale, dau aceleaşi simptome. La contactul cu virusul, mucoasa nazală este inflamată, iritată şi organismul încearcă să elimine „intrusul” prin strănut.
Strănutul este un reflex
Strănutul este întâlnit şi la animale, pentru că el nu e decât un reflex involuntar, ca şi căscatul, tusea sau micşorarea pupilei la lumină. Sunt implicate terminaţiile nervoase din mucoasa nazală, care detectează particule, substanţe sau inflamaţii. „Mesajul” este transmis către restul corpului. Urmează o inspiraţie profundă care umple plămânii de aer şi o contractie a muşchilor din abdomen, gât şi faţă.
În acelaşi timp se închid ochii, tot datorită unui reflex, probabil pentru a fi protejaţi de particulele eliminate prin strănut.
Aerul care iese cu viteză pe nas ia cu el „intruşii”, dar şi particule din secreţia nazală.
Modalitate de transmitere a bolilor
Aceste particule se deplasează destul de rapid, însă viteza exactă nu s-a stabilit încă. Unele surse menţionează o viteză de 75 km/h, în timp ce altele vorbesc de peste 1000 km/h, aproape de viteza sunetului.
Cert este că un singur strănut poate elimina zeci de mii de picături minuscule de secreţie nazală, iar acestea pot conţine virusuri, dacă persoana este bolnavă. De aceea ni se recomandă tot timpul să punem mâna sau o batista la nas, atunci când strănutăm.
Şi gura trebuie acoperită. Dacă animalele strănută în special pe nas, noi, oamenii, eliminăm şi salivă, provenită, desigur, din gură.
Urări de bine
Codul bunelor maniere spune că cel care strănută în public trebuie să ceară scuze, pe când cei din jurul lui trebuie să ignore evenimentul. Deşi nu este elegant, cei mai mulţi dintre noi urează „noroc” sau „sănătate” unei persoane care strănută. Obiceiul a apărut, probabil, din credinţa că cine strănută este bolnav, deci are nevoie de urări de bine. Englezii şi americani, în schimb, obişnuiesc să se binecuvanteze unul pe altul după un strănut. Se pare că acest obicei a apărut în timpul unei epidemii de ciumă. Pentru că strănutul era considerat primul simptom al ciumei, oamenii credeau că cine strănută va muri în curând, deci ar avea nevoie să fie binecuvântat.
Foto: Shutterstock