Femeile au multe lucruri în comun, dar nu chiar toate. Tipul de pastilă anticoncepţională folosită este unul dintre lucrurile care le diferenţiază
Aşa cum îţi place să porţi o haină făcută la croitoreasă, fix pe dimensiunile corpului tău, aşa e bine să gândeşti şi despre nevoile organismului tău.
E-adevărat că, în principiu, medicamentele se adresează unor boli sau unor stări fiziologice, dar mai corect ar fi să te gândeşti că pastilele sunt pentru oameni, nu pentru boli, şi că oamenii sunt diferiţi. În concluzie, fiecare femeie care doreşte să-şi planifice momentele când va deveni mamă are nevoie de o anume metodă contraceptivă, care să i se potrivească vârstei, bolilor asociate, stării ei fiziologice, în general.
Motiv pentru care medicii recomandă insistent să nu-ţi mai cumperi pilule „după ureche” şi să te sfătuieşti cu un specialist în planificare familială, un ginecolog, cu medicul de familie sau cel puţin cu un farmacist înainte de a-ţi alege anticoncepţionalul. Dar, până ajungi la specialist, vine specialistul la tine: dr. Vlad Gheorghiţă te ajută să-ţi faci o idee despre ce ţi s-ar potrivi, în funcţie de situaţia în care te încadrezi.
De obicei, ai un ciclu abundent
În cazul unor menstruaţii abundente şi, eventual, prelungite, există un risc cert să apară o anemie secundară. Poţi să iei pilule încontinuu, timp de trei-patru luni (adică fără să mai faci pauza de o săptămână între două folii de contraceptiv), iar acest lucru va conduce la suprimarea temporară a menstruaţiilor şi, implicit, la scăderea riscului de anemie. În acelaşi timp, te vei simţi mult mai confortabil fără nesuferita hemoragie. Să nu-ţi fie teamă de această cură prelungită cu anticoncepţionale: a nu mai avea temporar menstruaţii nu înseamnă ceva rău, ci dimpotrivă – e un fel de economie pentru organism. Ca beneficiu suplimentar, să ştii că reduci şi riscul apariţiei cancerului de endometru (stratul interior al uterului).
La ciclu ai dureri mari
Un motiv în plus să iei anticoncepţionale: administrarea oricărui tip de pilule contraceptive determină reducerea până la dispariţie a dure-rilor menstruale. Dacă nu iei pilule, o altă soluţie ar fi administrarea de antiinflamatorii nesteroidiene de tipul ibuprofenului, începând cu aproximativ trei zile înainte de data la care trebuie să-ţi vină menstruaţia.
Dacă ai tenul gras, acneic, pilulele nu-ţi fac rău?
Din contră: orice pilulă contraceptivă are un efect benefic şi asupra tenului, determinând reducerea seboreei şi a acneei. Totuşi, n-ar fi rău să consulţi un dermatolog.
Eşti o fumătoare înrăită şi ai în jur de 35 de ani (sau peste)
Aici apare o problemă. Cel mai simplu ar fi să foloseşti altă metodă contraceptivă decât contraceptivele orale. Există totuşi o pilulă contraceptivă fără componentă estrogenică şi care se prescrie de obicei femeilor care alăptează. Aceasta poate fi folosită în siguranţă şi de fumătoarele de peste 35 de ani. Mai poţi lua în calcul contraceptive injectabile, care pot fi utilizate cu încredere. O altă opţiune ar fi dispozitivul intrauterin, aşa-numitul sterilet. Nu trebuie uitate nici substanţele spermicide şi, bineînţeles, prezervativul. Aşadar, ai de unde alege. De departe însă cea mai bună alegere ar fi să te laşi de fumat.
Ţi se pare că, din cauza pilulelor, ţi-a scăzut libidoul
În general, de acest aspect ar trebui să fie mai îngrijorat partenerul tău. Impactul pilulei con-traceptive asupra libidoului tău există, dar este destul de redus. Însă un rol mult mai important e jucat de calitatea relaţiei dintre tine şi partener şi existenţa unor experienţe erotice anterioare satisfăcătoare între voi doi. Ar trebui să te asiguri şi de faptul că nu ai vreo infecţie genitală care să fie cauza scăderii plăcerii sexuale. Tratarea corectă a afecţiunii va conduce la dispariţia problemei.
Te îngraşi sau nu de la pilule?
Studiile sunt foarte tranşante în această privinţă: nu este posibilă o creştere în greutate mai mare de 1,5 kg care să fie efectul direct al pilulei. Este posibil ca unele pilule să determine, la unele femei, o creştere a poftei de mâncare. În această situaţie, simpla schimbare a tipului de pilulă va duce la dispariţia problemei. Adevărul de multe ori este altul: tu dai vina pe orice şi oricine pentru problemele tale cu greutatea, numai pe tine însăţi nu. Pot fi de vină zodia, serviciul, clima, soţul, pilula contraceptivă, grupa de sânge, E-urile din alimente etc., dar nu şi propria-ţi persoană. Nu are niciun rost să te păcăleşti singură: dacă nu mănânci, nu te îngraşi!
Foto: Shutterstock