Ce mănânci pentru o piele frumoasă

.

Grăsimi puţine, vegetale, proteine, multă apă – aceasta este reţeta unei epiderme strălucind de sănătate. În special acum, când înfruntă condiţii meteo destul de aspre.
Dar, ca orice reţetă, şi aceasta merge ajustată, după gustul şi nevoile fiecăreia dintre noi. Află, deci, care este meniul ce te face să te simţi perfect în propria ta piele.
Brrr! Zăpadă! Ploaie îngheţată! Vânt! Pielea ta, sărmana, câte pătimeşte! Şi tocmai acum eşti mai tentată să o neglijezi, pe motiv că oricum e ascunsă sub haine groase. Mare greşeală! Pielea este organul care ocupă cea mai mare suprafaţă a corpului şi are cea mai mare densitate de nervi, vase sangvine, vase sebacee. Deci trebuie hrănită cât mai bine, ca să fie sănătoasă, suplă, strălucitoare. Iată ce îi trebuie…
Ingredientele de bază: apă şi vegetale
Elementul primordial pentru bunăstarea pielii este apa – între 6 şi 9 litri (circa 10% din cantitatea totală conţinută de întregul organism) se află în epidermă. Iar alimentele din meniul zilnic aduc alte ingrediente importante. Un studiu recent, efectuat pe un eşantion de 2.000 de subiecţi de vârsta treia, a demonstrat că persoanele cu cele mai puţine riduri şi pete consumau în special legume şi ulei de măsline. Iar cele cu „obrazul” mai puternic marcat erau adeptele proteinelor animale: lactate grase, carne roşie, mezeluri, dulciuri. Concluzia? Ne menţinem pielea sănătoasă şi frumoasă întocmindu-ne un meniu zilnic variat şi echilibrat, adecvat vârstei şi tipului de ten. Adică:

Pentru pielea tânără, uscată

… lipsită de „grăsimile bune” din alimentaţie, care garantează hidratarea corectă, este nevoie de o hrană bogată în acizi graşi omega-3 şi omega-6, pe care organismul nostru nu ştie să îi fabrice. Rolul lor e să asigure vascularizarea corectă şi transportul vitaminelor A, D, Eşi K, atât de necesare pielii.

Meniul sănătos

Dacă observi că faci des alergii, eczeme sau că pielea ta suferă la expunerea la soare, caută remediul… culinar în probiotice – se găsesc în produsele lactate, cu precădere în cele din lapte fermentat, în pâine şi varză acră * Peştele gras (sardine, somon, macrou) furnizează necesarul de vitamine liposolubile, dar şi de acizi graşi * Completează-ţi meniul cu legume cu frunze (varză, spanac, măcriş) – sunt o sursă generoasă de betacaroten şi vitamina C * Oleaginoasele (grâu, nuci, alune, migdale) sunt, de asemenea, bogate în acizi graşi – omega-3 şi omega-6; adăugă deci câteva linguri în salată, în iaurt sau în porţia de muesli de la micul dejun.

Un truc savuros

Acizii graşi omega-3 nu rezistă la temperaturi scăzute mai mult de trei luni. Ar fi bine să cumperi numai peşte proaspăt, dar, cum nu îl găseşti tot anul în magazine, măcar verifică atent, pe etichetă, data la care a fost congelat.

Pentru pielea tânără, mixtă

… caracterizată printr-o producţie excesivă de sebum, elementul de bază, în alimentaţie, este zincul – el reglează secreţia glandelor sebacee; apoi este nevoie de vitaminele Aşi C, care grăbesc cicatrizarea semnelor lăsate de acnee, dar şi de B-uri, în special B6, care echilibrează epiderma grasă şi B12, indispensabilă pentru reînnoirea ţesuturilor (nu întâmplător, mulţi adepţi ai regimurilor vegetariene – sărace în vitamina B12 – au probleme dermatologice serioase).

Meniul sănătos

… se bazează pe peşte, fructe de mare, stridii – adică alimente bogate în zinc -, servite cu puţin unt şi cu suc de de lămâie (care furnizează vitaminele Aşi C) * În completare – ciuperci, ficat de vită (100 g din aceste delicatese asigură de 70 de ori necesarul de vitamina B12, de 27 de ori necesarul de vitamina Aşi peste 50% din necesarul de zinc) * Iar pentru a-ţi asigura toată ”porţia” de B-uri, axează-te pe cerealele complete (orez, paste).

Un truc savuros

Dacă ai un ten cu probleme, o linguriţă de germeni de grâu, eventual presăraţi peste alimentele din meniul zilnic, rezolvă problema. Secretul? Germenii de grâu conţin vitaminele B şi E, zinc şi beta-caroten – „leacul-minune” pentru tenul acneic.

Pentru a evita îmbătrânirea

… pielea ta are nevoie de acelaşi trio cu impact de şoc: vitaminele- antioxidanţi A, C şi E, care acţionează împreună – reînnoiesc celulele, sintetizează colagenul, favorizează microcirculaţia şi încetinesc procesul de îmbătrânire a celulelor. Ai nevoie, aşadar, de carotenoizi (gen lycopen), ce protejează lipidele din membrana celulară şi stimulează capacitatea de apărare imunitară a epidermei.

Meniul sănătos

… este format din alimente puţin grase (ouă, lactate integrale, unt, smântână…) – cea mai bună sursă de vitamina A-, consumă-le, însă, în cantităţi moderate, pentru că ele conţin şi grăsimi saturate * Pentru a „tăia” grăsimile, stropeşte salatele cu… vitamina E: o jumătate de lingură de ulei de germeni de grâu sau o lingură de ulei de colza asigură necesarul zilnic * Când şi când, permite-ţi un răsfăţ: puţin ketchup – conţine 17 mg de lycopen, faţă de roşii, care conţin doar 3 mg; dar, ţine minte: doar puţin, deoarece ketchupul are şi mult zahăr în reţetă! * Mizează pe salatele de fructe – un „cocteil” delicios de carotenoizi şi vitamina C; încearcă un melanj ideal pentru fortificarea capacităţii de apărare a pielii: mango (2,9 mg de vitamine la 100 g de fruct), pepene (2 mg), caise conservate (1,6 mg).

Un truc savuros

Carotenoizii din legume sunt mai bine asimilaţi când acestea sunt gătite „al dente” (fierte mai puţin) şi când le mănânci la o masă ce conţine şi alimente grase.
Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale