Ce legătură e între grăsimea din organism și cancer?

.
Dr. Florin Ioan Bălănică, MBA, CDN Specialist în Medicina Personalizată, Nutriție și Nutrigenomica a testat pe pielea sa un program nutrițional creat de el însuși, prin care a slăbit mai mult de 80 de kilograme. Acum, medicul vorbeste cu cărțile pe față despre cum să câștigăm lupta cu kilogramele și diversele riscuri la care ne supunem organismul când greutatea e mult peste limita admisă.

O greutate normală în raport cu înălțimea, vârsta, sexul și stilul de viață ne poate feri de diverse boli, cea mai amenințătoare dintre acestea fiind cancerul.

„Grăsimea în exces din organism ne predispune către 13 tipuri de cancer. Disproporția dintre mușchi, oase, apă și grăsime, în favoarea celei din urmă, duce la o încetinire a proceselor metabolice și nu numai. Grăsimea se găsește în corpul uman în trei structuri: în circulație, evidențiată prin analize de laborator, pe organele interne, evidențiată prin scanări speciale sau ecografie, și subcutanat, pe care o putem evidenția cu ochiul liber. Știința a demonstrat creșterea cu 30% a „șansei” de a experimenta cancerele genitale la femei, de rect și prostată la bărbați în cazul obezilor și supraponderalilor. Vestea bună este că procesul este reversibil. Grăsimea în exces înseamnă apă mai puțină si implicit batranete biologica“, subliniază Dr. Bălănică.

Acesta adaugă că sucesul unei diete personalizate stă și în relația medic-pacient și că abordarea celui dintâi este esențială. „Motivatia și sustinerea sunt foarte importante în relația pacient-medic. Consider că „patient approach“ face diferența între succes și nereușită  când vorbim de scăderea în greutate. Cele mai dificile cazuri sunt cele ale persoanelor cu mai multe patologii determinate de greutatea în exces care nu realizează gravitatea. Preferă să consume medicamente și să nu schimbe nimic în obiceiurile alimentare și de mod de viață. Lucrul cu această categorie de persoane ține de capacitatea specialistului de a-i motiva permanent. O altă categorie o reprezintă pacienții care au ales calea ușoară, adică intervenția chirurgicală bariatrică și care nu au făcut schimbarea în cauză care i-a dus către obezitate. În aproximativ trei ani, dacă persoana respectivă nu respectă cantitatea și calitatea alimentelor, stomacul revine la dimensiunea inițială și, implicit, pacientul revine la greutatea initiala. Chirurgia bariatrică este soluția pentru obezitatea morbidă, dar întotdeauna trebuie să ne adresăm cauzei și nu efectului. Iar cauza este întotdeauna emoțională!“

Citește și – De câte ori trebuie să mâncăm pe zi? Dr Mihaela Bilic răspunde: “doar atunci când ne e foame!”

Citește și – Top 3 vitamine importante pentru sănătatea ta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton