Unele boli grave nu au manifestări foarte violente, aşa cum te-ai aştepta, ci se prezintă cu simptome discrete şi ciudate. Vezi ce înseamnă când simţi mirosuri care nu există şi ce boli poţi să ai.Tumori pe creierMulţi pacienţi cu tumori pe creier, benigne sau maligne, experimentează mirosuri stranii, care nu există.În timp ce unii pacienţi simt mirosuri care nu există în realitate, de la flori, la fructe şi parfumuri, alţii spun că simt mirosuri neplăcute, cum ar fi miros de obiecte arse, miros metalic, sau mirosuri asemănătoare cu sulful.Aceste senzaţii apar din cauza faptului că tumoarea apasă pe centrii mirosului din creier, declanşând tot felul de reacţii la stimuli inexistenţi.Accident vascular cerebralSe spune că unul dintre primele simptome ale unui accident vascular cerebral este mirosul de pene arse, hârtie aprinsă, sau frunze arse.Ca şi în cazul tumorilor, mirosul de arsură apare din cauza leziunilor apărute în urma spargerii unor vase mici de sânge pe creier. Dacă vasul care s-a spart era într-o zonă a creierului care se ocupa de miros, sau dacă ţesutul din jurul vasului se necrozează, creierul primeşte semnale defecte şi astfel apar mirosurile bizare şi inexplicabile.SarcinăÎn primul trimestru de sarcină, multe gravide observă că ceea ce înainte le plăcea, acum le provoacă greaţă, de la mâncarea preferată, parfumul pe care îl folosea de ani de zile, la mirosul corporal al soţului sau odorizantul din maşină.Această sensibilitate excesivă la miros pe timpul sarcinii se datorează schimbărilor hormonale şi toate dispar după naştere.Crize epileptice şi epilepsiaBolnavii de epilepsie şi persoanele care au boli care le provoacă crize convulsive pot experimenta senzaţii ciudate, mirosuri inexplicabile şi chiar sinestezie (pacienţii spun că miros culori, simt gustul sunetului şi pipăie muzica, de exemplu).Crizele epileptice sau convulsive sunt de peste 30 de feluri şi nu toate sunt cauzate de diagnosticul de epilepsie.Multe boli pot provoca astfel de crize, care apar din cauza unui dezechilibru în numărul de impulsuri electrice din creier.Pentru că acesta nu mai funcţionează normal, pot apărea simptome ciudate şi inexplicabile, ca apariţia unor mirosuri care nu există, amestecarea unor mirosuri existente, sau lipsa mirosului.Sursa foto femeie miros urât: Shutterstock