Smochinele se numără printre cele mai vechi plante cultivate în lume, prima atestare a lor datând din 2.900 î.H. Mai mult decât atât, conform livingtraditionally.com, Platon scria că atleții din Grecia antică țineau diete pe bază de smochine pentru a-și îmbunătăți performanțele, în timpul olimpiadelor.
Datorită cantității mari de fibre pe care o conțin, smochinele proaspete sunt recomandate persoanelor care vor să slăbească. În plus, ele au și un ușor efect laxativ, care este benefic sistemului digestiv.
Previn afecțiunile cardiace
Fiind bogate în potasiu, o substanță minerală importantă pentru buna funcționare a sistemului cardiac, smochinele proaspete sunt eficiente și în prevenirea bolilor inimii.
Îți mențin pielea tânără și frumoasă
Antioxidanții din smochine nu numai că te mențin sănătoasă, dar îți ajută pielea să nu îmbătrânească prematur și să fie mai frumoasă.
Bogate în fier, smochinele proaspete sunt recomandate persoanelor care suferă de anemie sau care vor să prevină această afecțiune.
Previn afecțiunile sistemului osos
Smochinele crude sunt recomandate și în afecțiunile sistemului osos, precum osteoporoza, deoarece conțin calciu și fosfor, minerale esențiale bunei funcționări a oaselor.