Boala Alzheimer’s este un tip de demnță progresivă care distruge memoria și alte funcții importante ale creierului, pentru că legăturile între celulele nervoase se deteriorează și mor, astel că cel care suferă de boală își pierde memoria în timp. Află ce poate cauza Alzheimer’s.
Vârsta tot mai înaintată este cel mai cunoscut factor de risc în cauza acestei boli, însă aceasta nu trebuie să facă parte din anii de bătrânețe în mod normal. Riscul crește foarte mult după vârsta de 65 de ani, însă simptomele încep să apară de la 40-50 de ani.
Genetica
Ca în orice boală degenerativă, dacă există cazuri de Alzheimer’s în familie, acestea se pot transmite de la o generație la alta. Semnalele de alarmă apar mai ales dacă o rudă de gradul întâi suferă de această boală.
Sexul
Femeile au șanse crescute să facă Alzheimer’sla bătrânețe, iar asta se întâmplă pentru că trăiesc mai mult ca bărbații, au descoperit oamenii de știință.
Traume la nivelul capului
Persoanele care au suferit în trecut o traumă majoră la nivelul capului sau traume repetate prezintă un risc crescut să dezvolte acest tip de demență.
Cercetătorii au descoperit că obiceiurile rele care îți pun inima în pericol cresc șansele ca mai târziu în viață să suferi de Alzheimer’s. Asta înseamnă sedentarism, fumat, colesterol mare, o dietă precară. Acești factori sunt legați și de demența vasculară, un alt tip de demență cauzată de vasele de sânge distruse de la nivelul creierului.
Activitatea socială și învățatul
Cine își mai bate capul să învețe multe lucruri după ce a terminat cu școlile și facultățile? Ei bine, află că lipsa acestei activități, precum și a celei sociale, poate duce la dezvoltarea acestei boli. Creierul trebuie să fie stimulat continuu ca să scazi riscul apariției acestui tip de demență.
Foto: Shutterstock