Pentru o viață sănătoasă, trebuie să urmezi câteva reguli: sport, alimentație sănătoasă și odihnă. Dar de multe ori lăsăm odihna pe ultimul loc. Dar este important să cunoști de câte ore de somn ai nevoie în funcție de vârstă, pentru a avea o stare de spirit cât mai bună.
Dacă nu dormi suficiente ore pe noapte, te expui la riscuri precum: creșterea în greutate, senzația permanentă de oboseală, apariția bolilor cardiovasculare și a diabetului de tip doi.
Pentru a avea un somn cât mai odihnitor, specialiștii ne recomandă să facem sport zilnic, să nu ne uităm la televizor cu o oră înainte de culcare, să evităm alcoolul (deși vei adormi mai ușor, calitatea somnului nu va fi la fel de bună), să ne facem un set de tabieturi înainte de culcare pe care să le repetăm mereu și să respectăm orarul stabilit.
Deși dormim aproximativ o treime din viață, calitatea și durata optimă a somnului necesare pentru o speranță de viață mai lungă nu sunt cunoscute de toată lumea. De aceea, Fundația Națională pentru Somn din SUA a făcut anumite recomandări legate de cât trebuie să dormim în funcție de vârstă, după ce a consultat mai mulți medici pediatri, neurologi, gerontologi și ginecologi.