Cât de sănătoasă este, de fapt, mâncarea gătită fără foc? Dieta raw-vegană, o modă cu două tăişuri

.

Bombardaţi zi de zi cu informaţii despre efectele dezastruoase pe care le are hrana procesată asupra organismului, suntem tot mai tentaţi să renunţăm la modul tradiţional de a mânca, în favoarea unuia mai natural.
Pe val este, de la o vreme, dieta raw-vegană, care presupune consumarea alimentelor în starea lor naturală, adică nepreparate termic, şi care promite un corp mai suplu şi o sănătate de fier. Dar chiar aşa să fie, oare? E această dietă una minune? Dr. Elena Mihai, medic de familie, şi prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spun adevărul.
Cu convingerea că e mai sănătos să mănânce fructe şi legume crude şi să elimine din alimentaţie produsele de origine animală, care conţin toxine, multe persoane se aliniază acestei mode, ba unele îşi hrănesc şi copiii la fel.
În acest moment, comunitatea raw din România are în jur de 40.000 de membri, majoritatea femei. E bine ce fac? Se pare că nu.
Dacă fiind parte dintr-o alimentaţie echilibrată fructele şi legumele proaspete sunt excelente pentru organism, hrănindu-te exclusiv cu ele te privezi de o mulţime de nutrienţi esenţiali pentru sănătate. Şi te expui la tot felul de afecţiuni.
Mai mult pe site-ul Libertatea.ro!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton