Cât costă un avort în România în 2019

.

Cât costă un avort medicamentos sau clasic în România? Aceasta e întrebarea pe care și-o pun multe cupluri atunci când au de a face cu o sarcina neplanificată. Chiar dacă este o soluție de urgență și nu una contraceptivă, foarte multe sunt femeile care, de-a lungul vieții au nevoie de un avort sau o întrerupere de sarcină. Acesta se poate face la cele mai multe clinici sau cabinete ginecologice dacă sarcina nu are mai mult de 12 săptămâni – limita legală a avortului în România. Să vedem cât costă un avort în 2019 la noi în țară.

Cât costă un avort în 2019 în București, la clinicile private

În București, există multe opțiuni pentru cele care vor să facă un avort la cerere sau o întrerupere de sarcină, iar costul variază în funcție de clinică, de vârsta sarcinii, dar și în funcție de tipul de anestezi ales – locală sau generală.

Astfel, la clinica Academica, o un avort costă 1200 de lei dacă este făcut cu anestezie generală, iar un avort cu anestezie locală costă 1000 de lei. Se mai adaugă și prețul unei consultații care este de 170 de lei la un medic specialist.

La Royal Hospital, tot în București, un avort la cerere prin chiuretaj uterin costă tot 1200 de lei. Se mai poate chiuretaj și in scop terapeutic sau biopsic, caz în care prețul este de 800 de lei.

Cât costă un avort la celelalte clinici din București? Un preț mai mic vei găsi la clinica Elite – un avort prin aspirație cu anestezie locală costă 700 de lei, în timp ce un avort cu anestezie generală costă 1000 de lei și necesită control prealabil, analize și programare pentru intervenție.

La clinica Marie Stopes, un avort costă 900 de lei și se face prin aspirație cu sedare intravenoasă. Prețul include o ecografie pentru depistarea sarcinii, sedarea, procedura de avort propriu-zisă și consilierea psihologică.

Cât costă un avort în București, la spitalele de stat

Multe cupluri care vor să întrerupă o sarcină nedorită se adresează spitalelor de stat. În maternități, prețul unui avort este cu mult mai mic decât în clinicile private. Astfel, la spitalul Filantropia, un avort costă 400 de lei dacă este făcut cu anestezie locală și 500 de lei dacă este făcut cu anestezie generală.

La Maternitatea Giulești, o întrerupere de sarcină costă 350 de lei. Dacă pacienta dorește anestezie generală, va mai plăti încă 150 de lei.

Cât costă un avort în clinicile din provincie

Dacă ești din Constanța, poți cere un avort la clinica Euro Materna. Prețul este de 650 de lei și include consiliere și îngrijiri. Tot în Constanța, la Isis Med, un avort costa 1500 de lei.

Cât costă un avort în Cluj? Dacă ești din Cluj, te poți adresa clinicii Novogyn, care practică avort la cerere la prețuri diferite în funcție de vârsta sarcinii. Dacă sarcina are între cinci și nouă săptămâni, un avort prin aspirație costă 650 de lei. Între 10 și 12 săptămâni, prețul este de 800 de lei, iar dacă pacienta solicită și analgosedare, se mai adaug încă 200 de lei. Prețurile sunt aceleași și dacă avortul se face pentru o sarcină oprită din evoluție.

Cât costă un avort medicamentos

Astăzi există și posibiliatea unui avort medicamentos, care nu presupune intervenția invazivă a unui avort clasic. La clinica Dr. Dabija, un avort medicamentos costă 500 de lei, preț care include medicamentele, consultația inițială, ecografia și consilierea medicală.

Și la clinica Marie Stopes poți cere un avort medicamentos care costă 650 de lei. Prețul include consultația, ecografia și pastilele.

Ce este și cum se face un avort

Un avort la cerere presupune extragerea produsului de concepție (embrion) prin vagin cu ajutorul unui dispozitiv ce aspira conținutul uterului. Se mai folosește și un obiect numit chiuretă pentru a curăța peretele interior al uterului. Chiar dacă este o procedură invazivă, avortul este destul de sigur în zilele noastre, astfel că sunt rare complicațiile care ar putea afecta sarcini viitoare. De asemenea, sunt foarte rare (1%), cazurile în care avortul nu funcționează și trebuie repetat. Avortul se poate face începând de la cinci, șase săptămâni de sarcină, dar nu mai târziu de 12 săptămâni.

Ce este avortul medicamentos

Așa cum spune și numele, avortul medicamentos se face prin administarea de medicamente speciale, ce conțin substanțe antiprogesteronice. Acestea provoacă contracții uterine și eliminarea sarcinii. Avortul medicamentos se poate face dacă vârsta sarcinii este de până în 63 de zile, nu necesită anestezie și reprezintă o metodă mai puțin traumatizantă de avort. De asemenea, ciclul normal este reluat mai devreme decât în cazul unui avort clasic. Chiar și așa, avprtul medicamentos necesită supraveghere medicală, astfel că nu este recomandat să se facă fără a consulta un medic ginecolog.

    
Vedete din Romania Vedete internationale