Adepţii stilului raw vegan şi unii vegetarieni recomandă tot mai des sucul de cartof crud pentru diverse boli şi afecţiuni. Vezi ce conţine şi ce beneficii are pentru organism cartoful crud.
Ce vitamine şi minerale se găsesc în cartofi
Cartofii sunt plini de vitamine şi minerale esenţiale, dar majoritatea lumii îi consumă prăjiţi şi astfel se pierd multe din substanţele nutritive.
Potrivit studiilor de specialitate, cartofii conţin vitaminele A, C, E, PP şi complexul de vitamine B (B1, B2, B6, B12) şi acid folic.
Multă lume se fereşte de cartofi, din cauza conţinutului de amidon, care este asociat cu făină şi cu kilogramele în plus.
Cartoful este mai bun fiert, copt sau prăjit?
Nutriţioniştii recomandă cartofii în majoritatea dietelor, deoarece sunt o bună bază pentru o alimentaţie sănătoasă şi un organism care funcţionează normal.
O mare parte din vitamine şi mai ales minerale, precum şi valoarea lui nutritivă totală se păstrează atunci când cartofii sunt fierţi sau copţi în coajă.
Prăjirea înseamnă automat temperaturi mult mai amri, iar vitaminele sunt distruse. În plus, cartofii prăjiţi s-ar părea că sunt plini de acrilamidă, o substanţă cancerigenă periculoasă. Bineînţeles că şi tipul de ulei în care sunt prăjiţi contează, dar oricum, mulţi nutrienţi se pierd, iar cartofii prăjiţi ajung să fie doar o bombă calorică, care îngraşă şi face rău ficatului.
Cartoful crud, bun pentru stomac şi bolile gastrice
Sucul de cartofi cruzi ajută în tratarea şi calmarea arsurilor gastrice, chiar şi în cazurile grave de ulcer gastric, gastrite acide, cronice sau în bolile gastrice nervoase.
Cunoscut pentru efectul calmant, sucul de cartof crud, fie şi amestecat cu morcovi, ţelină şi fructe, este un bun remediu pentru stările de convalescenţă după o boală.
În plus, cartoful crud este recomandat şi în perioade de surmenaj, oboseală cronică, astenie, insomnii, datorită aportului de vitamine şi al efectului calmant.
Cartoful crud, adjuvant în boli renale şi gută
Fiert sau crud, cartoful ajută la detoxifierea organismului, mai ales în cazul bolilor renale, unde acţionează ca un diuretic puternic, dizolvă sărurile de calciu din calculii renali.
Cartoful elimină şi alte substanţe nocive, cum ar fi acidul uric, prezent în ţesuturile bolnave de gută, reumatism şi artroze.
Sursa foto: Shutterstock