„Cancerul m-a făcut să preţuiesc ceea ce am”

25.01.2010, 16:35.

Elena Nicoară împlineşte pe 10 februarie 42 de ani, o vârstă pe care, acum doi ani, nu credea că o s-o mai apuce. A visat să devină profesoară de literatură, dar a ajuns…
… subinginer la o fabrică de încălţăminte. Însă „meseria” care îi place cel mai mult este aceea de mamă. Cu gândul la copilul ei a reuşit să învingă o boală a cărei veste a căzut ca un trăsnet asupra sa şi a familiei: cancerul la sân.

„Mi-am dat seama că îi transmit starea mea”

„Mă întrebam de ce mie, cu ce am greşit şi toată viaţa mi se părea că se sfârşeşte aici, la numai 40 de ani”, recunoaşte Elena. La început a fost speriată, dar apoi s-a îndârjit în lupta cu boala şi crede că a ajutat-o firea de luptătoare, specifică zodiei sale, Vărsătorul.

Puterea a venit, însă, de la familie şi, mai ales, de la copilaşul de 10 ani. „După prima şedinţă de chimioterapie, atunci când eu am făcut febră, a făcut şi el. Mi-am dat seama că îi transmit starea mea şi atunci m-am ridicat şi am pornit la luptă spunându-mi că această boală o pot învinge.”

Momentul care i-a schimbat destinul Oanei Roman. Avea 13 ani când s-a întâmplat! 'M-am îngrăşat 25 de kg în 2-3 luni'

Recomandarea zilei

Diagnosticul de cancer i-a schimbat priorităţile şi viziunea asupra vieţii. „Recunosc că înainte nu preţuiam aşa mult lucrurile pe care le aveam şi îmi doream mereu altceva, mai mulţi bani sau realizare pe plan profesional. Mulţumesc lui Dumnezeu că am primit aşa o palmă ca să mă trezesc şi să învăţ să preţuiesc ceea ce am, fiindcă toţi banii din lume nu pot cumpăra cel mai de preţ dar pe care îl primim pe acest pământ şi anume viaţa”, spune Elena.

Recunoaşte că înainte de boală îţi trăia viaţa în viteză, dedica prea puţin timp familiei şi lucrurilor mărunte care, acum, i se par extraordinare. „Am început să mă bucur de fiecare clipă, să mulţumesc pentru fiecare zi când mă trezesc, când văd lumina de afară, să mulţumesc că mă pot da jos din pat”.

Zodia căreia i s-ar putea schimba viața în decembrie! Mihai Voropchievici a făcut un anunț neașteptat! Cine sunt NOROCOȘII zodiacului

Recomandarea zilei

Am început să folosesc cuvinte pe care le uitam adeseori – «te iubesc» sau «iartă-mă». Am realizat că am familia cea mai frumoasă, casa cea mai frumoasă şi că în pomii de lângă blocul nostru cântă păsările pe care atâta vreme nu le-am auzit căci nu aveam timp pentru aceste lucruri mărunte”.

Dacă familia a luptat alături de ea până la final, prietenii nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor. „Am aflat cine mi-a fost într-adevar prieten, căci au fost şi persoane care şi-au schimbat atitudinea faţă de mine ca şi când cancerul ar fi o boală transmisibilă. Dar mi-am dat seama că nu eu am pierdut ci ei, că nu eu am fost cea slabă, ci ei”

Tumoarea refuza să scadă

Diagnosticul l-a primit pe 7 ianuarie 2008, în ziua de Sf. Ion, iar a doua zi a început chimioterapia, şase şedinţe la intervale de trei săptămâni. „La început, tumoarea mea refuza să scadă, dar nu mi-am pierdut încrederea şi, după ultima şedinţă, medicul nu o mai simţea aşa de mult. Scăzuse.”

Deşi chimioterapia este un tratament dificil, Elena a refuzat să se comporte ca un om bolnav. „Am continuat să merg la serviciu, conduceam maşina şi mă ocupam de familie ca şi înainte”. Au ajutat-o şi colegii, care s-au purtat cu ea ca şi cum ar fi avut o banală răceală. „Plecam la Cluj joia, căci vinerea făceam şedinţele de chimioterapie, şi luni eram la firmă ştiind că cei de acolo aveau nevoie de mine şi eu de ei.”

Şi-a dorit să fie o perioadă normală ca să nu-şi sperie copilul şi aşa a şi fost. Chimioterapia nu i-a făcut rău, aşa cum li se întâmplă altor persoane.

Operaţia a picat chiar pe 21 mai, ziua de nume a Elenei. Reuşita intervenţiei a sărbătorit-o, la ieşirea din spital, printr-o vizită la Grădina Botanică din Cluj, plină de pomi înfloriţi. „Era ceva de vis. Parcă eram pentru prima dată într-un asemenea loc, deşi am mai fost de atâtea ori”.

La trei săptămâni după operaţie s-a întors la serviciu, însă medicii au considerat că trebuie să continue tratamentul, cu chimioterapie şi radioterapie. Din nou, fiecare pas a fost marcat de o sărbătoare importantă: ultima şedinţă de chimioterapie pe 25 august, iar prima şedinţă de radioterapie pe 8 septembrie. Elena a văzut în asta un semn bun: „Încă o dată dovada că Dumnezeu a fost alături de mine”

„Mi se părea că nu mai sunt femeie”

Elena recunoaşte că nu a fost tot timpul atât de curajoasă pe cât ar fi vrut. Operaţia pe care a suportat-o a constat într-o mastectomie totală. „Din ce v-am povestit până acum aţi văzut numai momentele de vitejie. Dar când m-am văzut fără un sân am căzut şi mi se părea că nu mă pot ridica, că nu mai sunt femeie. Nu mă puteam privi în oglindă şi mă spălam cu ochii închişi”

Momentul când s-a trezit fără un sân a fost mai greu decât săptămânile de chimioterapie şi radioterapie.

„Eu care mă rugasem la Dumnezeu să mi se ia sânul dar să-mi rămână viaţa eram acum nedreaptă. Se dădea în mine o luptă care cred că este cea mai grea, lupta cu tine însuţi”.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro