Din păcate, părinţii şi uneori nici medicii de familie nu ştiu că toate aceste simptome aparent banale pot fi semnul malignităţii la copii, iar când se pune în sfârşit un diagnostic boala este deja avansată. Este cazul a jumătate dintre copii bolnavi de cancer, care au şanse scăzute de vindecare.
„Chiar dacă un medic de familie poate întâlni în activitatea de o viaţă doar câteva cazuri de cancer la copii el trebuie să se aplece cu răbdare asupra simptomelor pe care acesta le prezintă”, spune dr. Dragomir.
Copiii nu au acces la tratament adecvat
O altă problemă semnalată de specialist este numărul mic al centrelor unde se poate depista cancerul.
„Un diagnostic corect îi poate salva pe copii. Dar acest diagnostic trebuie făcut cu anumite teste. Din fericire, la Institutul Fundeni putem face aceste teste, dar în alte centre, nu. Acest lucru pune în pericol viaţa copiilor.”
De parcă toate acestea n-ar fi de ajuns, şi medicamentele care le pot salva viaţa copiilor sunt foarte scumpe în Romania, faţă de alte ţări UE.
„Un medicament, de exemplu pentru cancerul renal la copil, costă 25 de euro în România, unde părinţii trebuie să-l cumpere, în timp ce în străinătate costă numai 5 euro”, a anunţat Dr. Monica Dragomir, citată de Mediafax.
Există şi la noi terapii de ultimă generaţie pentru tratamentul cancerului, însă accesul este limitat pentru că fondurile sunt puţine. „Din totalul celor 300 de transplanturi de măduvă realizate la Fundeni, 30-35% au fost realizate la copii”, a anunţat dr. Anca Coliţă, medic specialist oncologie pediatrică.
Citeşte şi despre femeia care îngrijeşte copii bolnavi de cancer!