Vestea că încă o vedetă, Cătălin Botezatu, suferă de cancer la colon readuce în prim plan această boală care începe prin apariția în colon a unor formațiuni benigne - polipii de colon. Dacă nu sunt depistați și îndepărtați la timp, polipii pot duce la cancer de colon.
Cancer de colon – simptome
În primele stadii, un cancer de colon nu provoacă simptome și de aceea este diagnosticat de multe ori în stadii târzii. Simptomele ppot varia mult, în funcție de gravitatea bolii și de localizarea exactă a tumorii:
– Schimbări în funcționarea sistemului digestiv – diaree sau constipație, schimbări în constitența scaunului.
– Sângerări rectale sau sânge în scaun.
– Tulburări abdominale persistente, de exemplu crampe, flatulență, dureri.
– Stare de slăbiciune, oboseală.
– Pierdere în greutate.
Cine poate face cancer de colon – factorii de risc
Oricare dintre noi poate face cancer de colon. Există, însă, niște factori de risc. Iata care sunt persoanele cele mai predispuse la cancer de colon:
– Cei în vârstă. În general, un cancer de colon apare după 50 de ani și aceasta e vârsta la care se începe, în general, screening-ul.
– Cei care suferă de boli inflamatorii digestive – colita ulcerativă sau boala Crohn.
– Cei care au în familie persoane cu cancer de colon.
– Cei care consumă multe alimente procesare, având o dietă de tip american sau vestic – fast food, carne roșie în cantități mari, etc. Alimentele bogate în fibre, precum fructele și legumele scad riscul de cancer de colon.
– Cei care sunt sedentari.
– Cei care suferă de diabet sau rezistență la insulină.
– Obezii și supraponderalii.
– Fumătorii și cei care consumă alcool în cantități mari.
Principala măsură pentru a preveni un cancer de colon este screening-ul periodic. Acesta începe la 50 de ani pentru cei care nu au un istoric familial de cancer la colon. Cei care au în familie persoane bolnave, trebuie să înceapă screening-ul mai repede, în funcție de recomandarea medicului.
Alte lucruri pe care le poți face pentru a preveni cancerul de colonȘ
– Renunță la fumat cât mai repede.
– Renunța la acool sau încearcă să consumi cât mai puțin.
– Scapă de kilogramele în plus dacă e nevoie sau menține-te la o greutate normală.
– Fă mișcare în majoritatea zilelor săptămânii.
– Consumă zilnic fructe și legume.