Îl consumăm în ciorbe, dar nu am știut niciodată câte minuni poate face pentru organismul nostru. Borșul îți ajută digestia, te scapă de mahmureală și te ajută să slăbești. Dar, pentru a te bucura cu adevărat de toate aceste beneficii, e de preferat să îl consumi în starea lui naturală.
Medicul Adina Alberts îți explică cum ți se poate schimba viața după ce l-ai introdus în dieta ta și de ce anumite persoane ar trebui să îl evite.
De ce e mai bine să fie băut natural
“Borșul acru, o zeamă produsă prin fermentarea tărâțelor de grâu, care este atât de iubită și de consumată în România, este foarte puțin cunoscută în alte țări. Borșul se prepară simplu, din tărâțe de grâu, mălai și drojdie de bere, la care se poate adăuga diverse verdețuri, leuștean, pătrunjel, mărar, cimbru, etc peste care se adaugă apa fierbinte, dar nu clocotită, adică apă la 60-65 grade Celsius.
Beneficiile acestei băuturi sunt foarte multe, dar trebuie să subliniez faptul că acestea sunt cu atât mai evidente și mai eficiente cu cât băutura este consumată mai aproape de forma ei naturală. Ce vreau să spun este că borșul care este fiert în ciorbe are mai puține beneficii decât borșul natural consumat ca atare”, spune Dr. Adina Alberts pe blog.
Borșul poate fi consumat și de cei care suferă de diabet
Principalul beneficiu este acela că este aducător de bacterii probiotice. “Deci, în organism, pe lângă vitaminele, enzimele și mineralele specifice tărâțelor și a drojdiei de bere, borșul este aducător de bifidobacterii probiotice. Ce sunt probioticele? Sunt acele microorganisme care introduse în organism fac bine intestinului, fac bine colonului. Păstrează sănătatea florei saprofite, implicit sănătatea întregului tract digestiv.
Există și alte alimente care sunt aducătoare de probiotice, cum sunt murăturile sau produsele lactate fermentate, cu avantajele și dezavantajele fiecărei categorii. În cazul borșului se pare că avem numai avantaje, avantajul maxim este că nu avem sare deloc în această băutură, deci poate fi consumată fără grijă și de către persoanele care sunt hipertensive.
Nu avem glucoză, deci borșul poate fi băut și de persoanele care au diabet. Nu există calorii, deci poate fi consumat de persoanele care au probleme cu greutatea corporală. Nu avem lactoză sau gluten, cu alte cuvinte poate fi consumat și de persoanele cu intoleranță la cele două substanțe”, mai spune medicul Adina Alberts.
Borșul te trezește din mahmureală
Borșul poate face minuni și după o noapte în care ai petrecut. “Știința nu cunoaște exact care sunt mecanismele subtile ale acestui fenomen. Empiric s-a observat acest lucru, iar aceste beneficii se cunosc de foarte mult timp. Tot empiric s-au descoperit și beneficiile borșului în boli precum dischinezia biliară, TBC pulmonar, litiaza renală, infecțiile urinare etc…
Borșul poate fi integrat cu succes în dietele alimentare la persoanele care vor să slăbească. Atenție, borșul nu conține fibre. Borșul este plin de minerale, oligoelemente, enzime care sunt conținute în tărâțe, dar fibre nu există. Deci borșul nu balonează și nu are niciun fel de relevanță asupra accelerării tranzitului intestinal tocmai pentru că nu conține fibre”, adaugă specialistul.
Borșul: cine ar trebui să îl evite
Chiar dacă are numeroase beneficii și ar trebui integrat, cu siguranță, în dieta noastră de viață, unele persoane ar trebui să îl evite. “Există și contraindicații la consumul de borș. Persoanele care au sensibilitate gastrică ar trebui să consume borș cu moderație. Borșul este bogat în mulți acizi organici și de aceea, în caz de hiperaciditate, nu poate fi consumat în exces, ci doar după mese”, susține Dr. Adina Alberts.