Experții din Statele Unite ale Americii sunt de părere că principalii vectori ai noilor tulpini de coronavirus sunt tinerii, după cum relatează Business Insider.
În prezent, SUA se confruntă cu o creștere a infectărilor cu coronavirus, în special cu tulpinile noi, care sunt mai contagioase. În statul Michigan, un focar semnificativ pare să se dezvolte exact în rândul tinerilor, potrivit Libertatea.
Rochelle Walensky, noul director al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, a explicat că tinerii se află în centrul celei mai recente creșteri a cazurilor de COVID-19 din SUA, sursele de infectare fiind, în principal, redeschiderea școlilor și activitățile sportive de după ore.
„Observăm că multe focare în rândul tinerilor sunt legate de activitățile sportive juvenile și cele extracurriculare”, a subliniat Walenky. „Conform îndrumărilor CDC, aceste activități ar trebui să fie limitate”.
Citește și: Capacitatea de vaccinare crește în România: câte centre noi Pfizer și Moderna se deschid în aprilie
Citește și: Noua tulpină de SARS-CoV-2 cu mutația E484K a fost depistată în România
Citește și: COVID-19: Are rost să mai dezinfectăm suprafețele? Ce răspunde un profesor de sănătate publică
Citește și: Bill Gates, despre pandemie: „Până în vara lui 2021, lucrurile vor reveni, în mare, la normal”
Datele confirmă spusele expertei. În urmă cu o săptămână, Detroit News a semnalat că numărul noi de cazuri COVID-19 în rândul copiilor și adolescenților cu vârste între 10 ș 19 ani a crescut cu 133%. Mai multe, multe dintre eșantioanele trimise pentru testare spre a depista mutațiile virusului au revenit pozitive – aproximativ 40% dintre pacienți sunt infectați cu noua variantă din Marea Britanie.
Și în România, cadrele medicale au observat că la ATI ajung tot mai mulți oameni tineri. Managerul Institutului Marius Nasta din București, Beatrice Mahler, a declarat pentru Hotnews: „Am avut și pacienți de 35 de ani în Terapie Intensivă, și de 40 de ani și de 44 sau 47 de ani. Și când ai așa, jumătate dintre ei sub 50 de ani, te cam doare sufletul. Când îi vezi că nu pot să respire și că sunt în această stare. Este dificil să îi vezi atât de tineri și suferinzi pe patul de spital”.
În România, tulpina britanică a devenit predominantă. Marți, 100% dintre problemele analizate de Medlife s-au dovedit a conține această mutație, pe când în urmă cu trei luni acest procent era de numai 12%.
Foto: 123rf.com