G7, grupul celor mai industrializate țări din lume, vrea o nouă anchetă de la OMS cu privire la originea pandemiei de COVID-19, cu transparență totală.
Vestea provine dintr-un comunicat divulgat înainte de summit-ul programat în weekend, după cum arată publicația The Guardian, citată de news.ro. În trecut, mai mulți cercetători au sugerat că virusul ar fi putut să fi scăpat accidental din laboratorul din Wuhan, unde se realizau cercetări asupra coronavirusului la lilieci.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, consideră că este important să se cunoască clar originile virusului, iar anchetatorii trebuie să aibă acces la toate informațiile care ar putea să îi ajute să ajungă la o concluzie, după cum arată Reuters, citat de Libertatea.
Citește și: Care sunt orașele de pe glob unde se trăiește cel mai bine. Pandemia de COVID-19 a schimbat clasamentul
Citește și: Un nou tratament antiviral împotriva COVID-19, descoperit de cercetătorii americani
Citește și: Cazurile de COVID-19 ar putea crește din nou de la toamnă. Ce recomandă un expert în sănătate publică
Citește și: Verdict OMS: vaccinurile anti-COVID-19, eficiente împotriva tuturor variantelor virusului
Înainte de summitul G7 din Marea Britanie, Ursula von der Leyen a explicat: „Este extrem de important să aflăm despre originile coronavirusului. Anchetatorii au nevoie de acces complet la tot ce este necesar pentru a găsi cu adevărat sursa acestei pandemii”. La rândul său, președintele Consiliului European, Charles Michel, a subliniat că „lumea are dreptul să știe exact ce s-a întâmplat pentru a-și putea învăța lecțiile”.
Autoritățile europene nu sunt singurele care fac eforturi în acest sens. Spre exemplu, președintele american Joe Biden a solicitat serviciilor secrete americane să dubleze eforturile de a explica originea pandemiei, întrucât ambele ipoteze – atât cea a virusului dezvoltat pe cale naturală, cât și cea a virusului creat în laborator – sunt discutate.
În prezent, cei mai mulți oameni de știință cred că explicația cea mai plauzibilă este cea că virusul a trecut în mod natural de la un animal-gazdă la oameni. Un studiu comun realizat de OMS și experții chinezi în martie a arătat că un accident de laborator este „extrem de puțin probabil”.
Foto: 123rf.com
Ultima modificare iunie 10, 2021 5:24 pm