Un medic de la Institutul Parhon din București amintește românilor că boala COVID-19 nu este o simplă răceală, care se tratează cu ceai.
Avertismentul medicului endocrinolog Constantin Cucu, de la Institutul Parhon din București, este următorul, potrivit Digi24: „Nu contați pe tratamente! Nici unul din remedii nu este de tipul «Ridică-te Lazăr și umblă»”. Maii mult, medicul a explicat că nu există un antiviral al cărui eficiență să fie bine cunoscută, așa cum este în cazul administrării de penicilină în pneumonia cu pneumococ.
„[…] Fiecare bolnav este în mâinile soartei”, adaugă el. „În mâinile stilului de viață pe care l-a dus, a bolilor pe care le are și modul în care le-a îngrijit, a vârstei biologice. Sigur, avem resurse energice de susținere a funcțiilor vitale, putem combate o disfuncție de inflamație sau de coagulare, dacă apar, și putem crea, cu medicina modernă, șanse mai mari ca cei care pot scăpa, să scape”.
Într-un mesaj postat de medic pe pagina RO-Vaccinare, el îi sfătuiește pe oameni să nu se bazeze exclusiv pe schemele de tratament existente, întrucât nu există încă un remediu anti-COVID-19 indiscutabil: „Nu există Redemsivir, Claritromicină, Hidroxocloroquina, Faviparivir, Ivermectină, anticorpi monoclonali, tocilozumab, Arivir. Nu în înțelegerea de cură. De remediu indiscutabil. De omorâre a virusului și a bolii și de asigurare a pacientului că va scăpa. Sigur că medicii, sistemele de sănătate, comisiile și ministerele au scheme de tratament. Este obligatoriu să avem, că doar nu o să ne uităm ca proștii la bolnavi. Aveau scheme de tratament/rugăciune și pe vremea morții negre. Și cel care, 1 la sută, scăpa de ciumă era un exemplu că schema era funcțională”.
Constantin Cucu își încheie mesajul amintind oamenilor că boala COVID-19 nu poate fi comparată cu răceala copilăriei: „Să nu vi se pară că, indiferent ce o să faceți voi, medicina vă va scăpa cu siguranță. Covid este mai mult decât răceala copilăriei din care scăpam cu ceai, absență motivată și pupu de la mama”.