Cum se transmit bolile venerice

.

Se iau prin sex, desigur. Însă toţi cunoaştem pe cineva care cunoaşte pe cineva care a luat o boală cu transmitere sexuală de la toaletă, de pe un prosop sau de la piscină.
De fapt, dacă ai luat o boală cu transmitere sexuală, explicaţia este una singură, aceea pe care o bănuim cu toţii. Altfel, şansele sunt foarte mici.

Bolile cu transmitere sexuală şi toaleta

Toaleta publică este cea mai des invocata sursă de infecţii. De fapt, şansele să iei boli venerice de la o toaletă sunt ca şi inexistente. Bolile cu transmitere sexuală nu se iau prin intermediul aerului ca gripa, ci numai prin contact direct.

Şi chiar daca atingi colacul toaletei cu mâna sau te aşezi pe el atingându-l cu coapsele nu ai cum să iei vreo boală, fiindcă agenţii patogeni nu trec prin piele. Şi în plus, ei nu supravieţuiesc in contact cu aerul sau la schimbările de temperatură.

Se pot lua boli venerice prin sex oral?

În mod clar da. Herpesul, HPV, gonoreea, chlamydia, sifilisul, toate se pot lua prin sex, indiferent că este oral, vaginal sau anal. Fie că oferi, fie că primeşti sex oral, riscul de a contracta o boală cu transmitere sexuală este la fel de mare ca în cazul sexului normal, deci ai nevoie de protecţie adecvată.

Jucăriile sexuale şi bolile venerice

Şi jucăriile sexuale sunt un mod de transmitere a bolilor venerice, dacă sunt folosite în comun de două sau mai multe persoane, mai ales în timpul aceleiaşi partide de sex. Bacteriile şi virusurile din secreţiile vaginale şi spermă ar putea supravieţui pe un sex toy în cele câteva secunde cât durează până este trecut de la o persoană la alta. Acum câţiva ani a apărut şi primul caz în care cineva s-a infectat cu HIV din cauza jucăriilor.

Poţi lua boli venerice prin prosop?

Prin prosop, lenjerie de pat şi alte obiecte asemănătoare poţi să iei pediculoza pubiană (păduchi) sau scabia (râia) considerate de unii medici boli cu transmitere sexuală. În cazul altor infecţii venerice şansele sunt ca şi inexistente.

La piscină sau în cadă

Bolile cu transmitere sexuală nu se pot lua de la piscină, deoarece patogenii sunt ucişi destul de rapid de clor şi celelalte substanţe din apă. De asemenea, nu poţi lua o boală venerică daca faci baie în cadă după sau împreună cu o persoană infectată. Majoritatea BTS-urilor sunt ucise de schimbările în temperatură, dar şi de mediul lichid.

Bolile venerice şi masturbarea reciprocă

 
Sifilisul este una din bolile care se transmit prin contact cu pielea celui infectat, aşa că masturbarea reciprocă poate fi o modalitate de infectare. La fel şi preludiul sau orice fel de contact intim care nu include penetrare, mai ales dacă se ating între ele organele genitale. HPV este o altă infecţie care se poate transmite fără contact sexual propriu-zis.  

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton