Primul tratament pentru boala Parkinson pe bază de celule stem, va fi testat în premieră mondială în Japonia. Studiul clinic va debuta pe data de 1 august.
Boala Parkinson este o boală degenerativă ce survine în urma distrugerii lente și progresive a neuronilor care sintetizează dopamină. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mișcărilor, pacienții prezintă gesturi rigide, sacadate și incontrolabile, tremurături și instabilitate privind postura.
Cercetarea făcută de o echipă de la Universitatea din Kyoto, Japonia, prevede injectarea în creierul unor pacienților Parkinson a cinci milioane de celule stem pluripotente, capabile să se transforme în orice tip de celulă, scrie DC News.
Totul vine ca urmare a unui test efectuat pe maimuțe cărora li s-au injectat celule stem umane ce le-au ajutat să își îmbunătățească mișcările, fără apariția unor tumori.
Celule stem ce provin la donatori sănătoși se vor dezvolta în neuroni producători de dopamină, un neurotransmițător care intervine în controlul motricității. La acest studiu s-au înscris 7 pacienți cu vârste între 50 și 69 de ani, dar număr bolnavilor ajunge la 10 milioane, la nivel mondial.