O bere rece după o zi călduroasă şi stresantă… Dacă te abţii de la o aşa recompensă de teama kilogramelor, află că un consum moderat de bere nu îngraşă, ba chiar e sănătos.
Berea şi sănătatea
Un pahar de bere din când în când are efectele pozitive ale consumului moderat de alcool, dar aduce şi beneficii specifice, căci berea este printre puţinele băuturi alcoolice cu conţinut de vitamine, minerale şi substanţe nutritive.
Dacă medicul ţi-a recomandat să bei vin roşu, dar nu şi bere, este pentru că studiile despre bere sunt puţine şi nici medicii nu le cunosc prea bine, spune Constin Bratu, director general la Asociaţia Berarii României.
Producătorii de bere mai spun că această băutură, datorită materiilor prime, conţine câteva mii de componenete sănătoase. De exemplu, berea este mai săracă în antioxidanţi decât vinul roşu, dar de două ori mai bogată decât vinul alb şi ştim cu toţii cât de importanţi sunt antioxidanţii în prevenirea cancerului şi bolilor inflamatorii. Vitaminele din bere sunt în special cele din grupul B, iar gama de minerale este foarte bogată. Li se adaugă fibrele solubile provenite din cereale.
Datorită acestor componente şi altora, berea are numeroase beneficii în privinta sănătăţii: are efect antiinflamator, reduce riscul de apariţie a pietrelor la rinichi, previne constipaţia, reduce colesterolul, previne atacul de cord, reduce riscul de cancer şi chiar previne osteoporoza. Mai mult, s-a observat că berea oferă o anumită protecţie împotriva bacteriei Helicobacter pylori, care este vinovată pentru multe cazuri de ulcer şi gastrită.
La toate acestea se adaugă beneficiile unui consum moderat de alcool: scade riscul de diabet, sindrom metabolic şi afecţiuni cardio-vasculare şi chiar se pare că previne obezitatea. Desigur, berea singură nu poate fi o sursă de sănătate, ci trebuie să facă parte dintr-un stil de viaţă sănătos.
Asociaţia Berarilor subliniază că toate aceste beneficii sunt asociate unui consum moderat de bere, excesul având efecte periculoase. De reţinut că berea fără alcool are aceleaşi calităţi ca şi cea normală.
Berea îngraşă?
Excesul de bere îngraşă ca orice alt exces alimentar. Însă consumul moderat nu îngraşă, spune Asociaţia Berarilor, susţinută de dr. Ascension Marcos, cercetător în domeniul imunonutriţiei.
Dr. Marcos a prezentat medicilor de familie români un studiu riguros pe care l-a condus în Spania, privind consumul moderat de bere şi masa corporală. Subiecţii studiului respectiv au consumat zilnic timp de patru săptămâni o cantitate moderată de bere cu sau fără alcool, iar la final s-a constatat că ei nu s-au îngrăşat deloc.
Desigur, dieta lor şi stilul de viaţă în general au rămas aceleaşi. Iar concluzia a fost trasă în urma unor măsurători riguroase: greutatea corporală, procentul de grăsime din corp, pliurile cutanate şi circumferinţele corporale, în special abdomenul şi şoldurile.
Berea nu conţine colesterol, iar cantitatea de zaharuri este mică. Cele aproximativ 45 de calorii la 100 ml ale berii provin în special din alcool. Berea fără alcool are în jur de 17 calorii la 100 de mililitri, iar la cea normală numărul caloriilor variază în funcţie de procentul de alcool.
De reţinut că berea este mai puţin calorică decât alte băuturi alcoolice. 100 ml de bere cu 5% alcool conţin cam 45 de calorii, în timp ce 100 ml vin de masa cu 12% alcool înseamnă 84 de calorii. Asociaţia Berarilor din România ne mai informează că sucul de mere natural conţine cam 50 de calorii, energizantele au 64 calorii, iar băuturile spirtoase au chiar şi 250 calorii la 100 ml.
Dr. Ascension Marcos ne asigură că berea nu îngraşă atâta timp cât o consumăm cu moderaţie.
De ce este asociată berea cu obezitatea? Pentru că majoritatea amatorilor de bere fac excese şi nu duc o viaţă sănătoasă, răspund Berarii Romaniei. Mai multe studii au arătat că amatorii de bere fac alegeri alimentare greşite, acestea fiind adevăratul motiv pentru care se îngrasă. Nutriţioniştii spun că e improbabil ca aşa-zisa „burtă de bere” să apară din cauza acestei băuturi.
Ce înseamnă consum moderat de bere
Constantin Bratu ne avertizează că toate cele de mai sus sunt valabile numai în cazul unui consum moderat de bere. Asta înseamnă 330 mililitri pe zi pentru femei şi 660 mililitri pe zi pentru bărbaţi. Aceasta diferenţă nu este o discriminare din partea berarilor, ci ţine de particularităţile biologice ale sexelor. Organismul femeilor produce în cantităţi mai mici o enzimă responsabilă cu metabolizarea alcoolului, deci cantităţile mari sunt mai toxice pentru ele.
Dozele menţionate sunt pentru adulţi sănătoşi. Nici dr. Ascension Marcos, nici Berarii Romaniei nu recomandă consumul de bere copiilor, adolescenţilor, gravidelor şi persoanelor cu boli cronice.
Producătorii de bere ne mai sfătuiesc să bem câte puţin în mod regulat. Sunt periculoase cantităţile mari băute rar. Dacă o săptămână n-ai băut bere deloc, asta nu înseamnă că poţi să recuperezi sâmbăta seara şi să bei dintr-un foc şapte pahare. Comportamentul acesta nu e nici sănătos, nici responsabil.
Efectele benefice ale acestei băuturi sunt valabile în cazul unui consum de bere regulat, modernat şi responsabil.
Foto: Shutterstock