Beneficiile consumului de bere

.
Consumul moderat de bere poate contribui la exteriorizarea emoțiilor prin intermediul expresiilor faciale. Asta au descoperit cercetătorii din primul studiu cu privire la impactul consumului moderat de alcool asupra exprimării faciale.

Consumată cu moderație, berea poate avea beneficii mari asupra stării tale emoționale.

Beneficiile consumului de bere

Lasă expresiile faciale libere – Potrivit unei analize realizată pe un eșantion format din adulți cu vârsta de până la 35 de ani, s-a demonstrat că un consum moderat de bere are un efect asupra exprimării emoţiilor la nivelul feţei în cadrul unui grup social. Astfel, atunci când berea este consumată în situaţii cu niveluri moderate de interacţiune socială, nu este afectată exprimarea emoţiilor pozitive, dar este redusă exprimarea facială a emoţiilor negative.

De asemenea creşterea nivelului de interacţiune socială schimbă şi nivelul de exprimare facială a emoţiilor, demonstrându-se că un consum moderatde bere în cazul unei interacţiuni sociale ridicate afectează într-un mod dorit social exprimarea facială atât a emoţiilor pozitive, cât şi a celor negative.

Femeile care consumă bere zâmbesc mai mult – Rezultatele confirmă şi diferenţele dintre sexe atunci când vine vorba despre exprimarea facială a emoţiilor, bărbaţii fiind, în general, mai puţin expresivi comparativ cu femeile. Totodată, bărbaţii utilizează mai multe expresii faciale ce pot fi interpretate ca semne de putere şi mândrie şi zâmbesc mai puţin comparativ cu femeile.

Reduce stresul și anxietatea – Datorită conținutului de hamei, nivelul de stres și anxietate al celor care consumă moderat bere este redus. Astfel, exprimarea facială a emoțiilor pozitive ar putea fi chiar mai bine înlesnită.

Ce înseamnă consum moderat de bere

Organizația Mondială a Sănătății a definit consumul moderat de bere ca fiind un pahar de 330 ml pentru femei și două pahare, 660 ml, pentru bărbați, aceste catități fiind raportate la berea cu o concentrație alcoolică de maxim 5%.

Citește și: Consecințele înfiorătoare ale consumului de energizante

Citește și: Riscurile la care se expun românii care mănâncă margarină

Sursă foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton