În ultimul timp au apărut şi la noi mai multe tipuri de băuturi pentru sportivi menite să refacă nivelul optim de hidratare, după un antrenament intens. Dar sunt cu adevarat eficiente…
… şi, mai ales, necesare?
Milioane de sportivi amatori sau profesionişti, din întreaga lume se bazează pe băuturile menite să refacă nivelul de apă, sodiu şi glucoză pentru a-şi face muşchii să lucreze la capacitate maximă şi a grăbi refacerea corpului, după un antrenament intens.
Majoritatea băuturilor pentru sportivi conţin apă, zahăr, potasiu şi sodiu. Mai multe studii au arătat că ele pot îmbunătăţi performanţele sportive, mărind perioada de timp în care corpul poate lucra la capacitate maximă.
Zahărul oferă muşchilor energie, iar apa şi electroliţii menţin nivelul de hidratare prevenind şi crampele musculare.
Pe de altă parte, unele din aceste băuturi conţin prea mult zahăr şi unii sportivi le consideră prea dulci. Ca să nu mai spunem că zahărul înseamnă multe calorii în plus.
Dacă nu vrei să renunţi la băutura preferată caută o variantă cu o cantitate mai mică de zahăr, dar cu acelaşi conţinut de electroliţi.
O variantă eficientă ar putea fi băuturile pe bază de lapte care sunt tot mai căutate. Laptele degresat, în combinaţie cu ciocolată, conţine mulţi carbohidraţi, dar şi proteine, deci poate contribui la refacerea muşchilor după antrenament. În plus, conţine şi calciu, magneziu şi potasiu, minerale care te ajută să-ţi revii după un antrenament cardio intens.
Un studiu care a comparat efectele băuturilor pentru sportivi cu cele ale laptelui si apei a arătat că laptele este mai eficient după un antrenament de anduranţă dacă vrei să te hidratezi.
Pe de altă parte, laptele, cu ciocolată sau fară, nu este bun înaintea sau în timpul antrenamentului, iar numărul de calorii nu este chiar mic, mai ales dacă optezi pentru o băutură cu zahăr adăugat.
Cea mai bună bautură pentru înainte, în timpul şi după antrenament rămâne apa – uşor de găsit, răcoroasă şi ieftină.
Speciliştii spun că, oricum, băuturile cu electroliţi nu sunt necesare unui sportiv amator. Dacă te antrenezi la intensitate mare mai mult de o oră, atunci s-ar putea să ai nevoie de ele. Dar majoritatea oamenilor nu ajung niciodată la acest nivel şi apa simplă le este de ajuns pentru a se hidrata.
Foto: Shutterstock