Persoanele care consumă cafea zilnic, cu sau fără zahăr, ar putea să fie expuse unui risc mai mic de a muri devreme decât cei care nu beau deloc.
Aceasta este concluzia unui studiu nou, publicat în Analele Medicii Interne, citat de The Guardian. Cercetătorii de la Universitatea Medicală de Sud din Guangzhou, China, au descoperit că persoanele care consumă cantități moderate de cafea zilnic, fie că acestea conțin sau nu zahăr, au o șansă mai mică de a muri într-o perioadă de șapte ani, prin comparație cu cei care nu beau.
Rezultatele au la bază datele obținute de la 171.000 de participanți de la BioBank, din Marea Britanie. BioBank cuprinde informații generale, de sănătate și despre stilul de viață a peste 50.000 de persoane, care includ și detalii despre obiceiurile participanților cu privire la consumul de cafea.
Dintre persoanele analizate, 3.177 au murit în decursul a șapte ani, începând cu 2009. S-a observat că riscul de deces era cu 29% mai mic în cazul persoanelor care consumă între 2,5 și 4,5 cești de cafea pe zi. Au fost luați în calcul factori precum vârsta, sexul, etnicitatea, nivelul educației, statutul de fumător, activitate fizică, indexul masei corporale și dieta.
Citește și: Studiu: Căderea părului în timpul chimioterapiei poate fi ameliorată
Citește și: De ce trebuie să te ferești de bronz: „Bronzul nu este un semn al unei pieli sănătoase”
Citește și: Cum te pot îmbolnăvi ochelarii de vedere pe care îi găsești în supermarket
Citește și: Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerelor de Sânge: ce nevoi și tratamente au pacienții din România
Deși rezultatele par optimiste, Naveed Sattar, profesor de medicină metabolică la Universitatea din Glasgow, care nu a participat la studiu, a ținut să precizeze că rezultatele nu sunt totuși atât de clare.
Profesorul Sattar a spus că din cauza „naturii observaționale a noului studiu”, concluziile studiului sunt „departe de a fi definitorii”. „Asta din cauză că băutorii de cafea sunt, de obicei, mai înstăriți și duc o viață mai sănătoasă decât cei care nu beau”, a explicat el, citat de Digi24.
Acesta a făcut următoarea recomandare: „Le-aș sugera oamenilor să rămână la cafea sau ceai, preferabil fără zahăr, la care majoritatea se poate adapta, și să încerce să facă toate celelalte lucruri despre care știm că ne mențin sănătoși: faceți mai multă mișcare, mâncați și dormiți mai bine”.
Foto – 123rf.com
Ultima modificare mai 31, 2022 5:30 pm