78% dintre bărbaţii români cu adenom de prostată nu se tratează

.

În România, din cei 3 milioane de bărbaţi de peste 50 ani, în jur de 900.000 manifestă simptome sugestive pentru HBP (hiperplazie benignă de prostată)

• Din cei 900.000 de români care manifestă HBP, doar200.000 se tratează lunar (Sursa: ARU);
• Anual, mor aproximativ 250.000 de bărbaţi din cauza cancerului de prostată, în întreaga lume; 1 din 6 bărbaţi va fi diagnosticat cu cancer de prostată de-a lungul vieţii(Sursa:Cancer Research UK);
• Cancerul de prostată este a doua cauză de deces din lume, locul întâi fiind ocupat de cancerul pulmonar.

Deoarece 78% dintre bărbații români care suferă de adenom de prostată nu se tratează, fenomen îngrijorător, Asociaţia Română de Urologie (ARU), cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 şi GlaxoSmithKline (GSK), alături de partenerii media RoClub Maraton și Centrul de Nutriție Superfit derulează, în perioada 17-22 septembrie, în cadrul ”Săptămânii Europene a Urologiei 2012”,o campanie de informare şi educare a populaţiei despre afecţiunile prostatei, precum şi despre necesitatea controlului medical și a tratării din timp a acestor afecțiuni.
Pentru a atrage atenția asupra faptului că afecţiunile prostatei influențează negativ calitatea vieţii bărbaţilor cu vârsta de peste 55 de ani, Asociația Română de Urologie cu sprijinul Primariei Sectorului 3 şi GlaxoSmithKline (GSK), alături de partenerii media RoClub Maraton și Centrul de Nutriție Superfit,organizează „Crosul Seniorilor, în pas cu viaţa activă”. Astfel că, în ziua de 19 septembrie, o echipă de promoteri va fi prezentă în Sectorul 3, Zona Parcului IOR (Alexandru Ioan Cuza) pentru a împărţi materiale informative legate de afecţiunile prostatei şi pentru a invita persoanele cu vârsta de peste 50 de ani să se înscrie la Crosul Seniorilor. Câştigătorii vor primi premii constând în tricouri şi articole sportive şi obiecte de uz casnic, iar toţi participanţii vor fi înscrişi, automat, la o tombolă cu premii.

Evenimentul, „Crosul Seniorilor, în pas cu viaţa activă” va fi organizat joi, 20 septembrie, cu începere de la ora 10.30, în parcul IOR din București. Crosulva avea următorul traseu: 
–    startul se face din parcul IOR, zona ESPLANADA (intrarea în parc din intersecţia străzilor Baba Novac cu Câmpia Libertăţii). Participanţii vor face un tur de parc constând în aproximativ 3,14 km.

Toți participanții la cros vor avea acces la o consultaţie gratuită asigurată de medicii urologi prezenţi la eveniment. În plus, aceştia vor afla detalii despre: simptomele aferente afecțiunilor prostatei, potenţialele pericole generate de  ignorarea simptomelor cauzate de acest organ și despre opțiunile de tratament. Examinarea prostatei este o procedură simplă şi uzuală care se face de către medicul urolog pe baza trimiterii de la medicul de familie.

„Din experiența noastră, cei mai mulți pacienți vin la medic în momentul în care aceştia s-au  obişnuit cu suferinţa bolii. Aceştia preferă să îşi modifice calitatea vieţii decât să vină la medic pentru tratament”, declarăprof. dr. Ioanel Sinescu, Preşedintele Asociaţiei Române de Urologie. „Simptomele afecţiunilor prostatice nu fac parte din categoria celor care pot fi controlate şi pot duce la izolare socială, la stagnarea mişcării sau a deplasărilor şi chiar la încetarea relaţiilor sexuale. De aceea, obiectivul nostru este de a informa pacienţii despre incidenţa şi gravitatea efectelor bolilor prostatice, deoarece un simplu control te poate ajuta să preîntâmpini boala. Netratată, hiperplazia benignă de prostată duce la complicaţii redutabile. Neevaluarea pacientului omite diagnosticul de cancer prostatic cu consecinţe dramatice pentru acesta.Cazurile maligne pot apărea chiar şi în jurul vârstei de 40 ani, iar boala se agravează odată cu vârsta. În acest context, controlul periodic și tratamentul corespunzător pot juca un rol vital pentru pacient.”, adaugă prof. dr. Ioanel Sinescu, Preşedintele Asociaţiei Române de Urologie.

Un număr foarte mare de bărbaţi suferă de afecţiuni ale prostatei. Astfel, în România, din cei 3 milioane de bărbaţi de peste 50 ani, în jur de 900.000 de persoane manifestă simptome ale bolii HBP (hiperplazie benignă de prostată), potrivit estimărilor Asociaţiei Române de Urologie. Pacientul se trezeşte des în timpul nopţii din cauza nevoii frecvente şi stringente de urinare, fapt ce poate avea un impact negativ asupra vieţii intime, dar şi asupra celei sociale. În forma ei gravă, HBP poate dezvolta complicații precum retenţia acută de urină,care se rezolvă prin tratament chirurgical. Dintre cei 900.000 de români care manifestă HBP, lunar se tratează doar 200.000, conform datelor Asociaţiei Române de Urologie. Mai mult, în fiecare an, în România,apar în jur de 45.000 de noi cazuri de HBP, conform aceleiaşi surse.

Deşi, în ultimii ani, numărul pacienţilor diagnosticaţi cu boli ale prostatei a crescut, mulţi bărbaţi aleg să nu discute despre problemele lor cu medicii sau cu familia, nu urmează niciun tratament, considerând că aceste simptome sunt un ”dat al vârstei”. Mai mult, doar 50% dintre românii care suferă de HBP fac anual testul PSA (antigenul specific prostatic) care depisteaza precoce cancerul de prostată. PSA-ul costa în jur de 20-30 RON și este decontat dacă existătrimitere de la medicul specialist.
Foto: Thinkstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale