Remediile medicinei indiene te pot ajuta să treci mult mai uşor peste cele nouă luni de sarcină. Şi fac să se dezvolte mult mai bine şi copilul
Aştepţi un copil şi vrei să înfrunţi perioada sarcinii în linişte şi armonie? Urmează sfaturile desprinse din ayurveda, disciplină antică indiană bazată pe căutarea stării de bine şi a sănătăţii. Ajunge să mănânci alimentele cele mai bune la momentul oportun, să alegi plantele cele mai dulci şi să te răsfeţi cu masaje plăcute făcute cu uleiuri speciale.
Viitoarea mamă şi copilul ei comuÂnică prin intermediul canalului nutritiv şi fac schimb de dorinţe, emoţii şi sentimente. Potrivit ayurveda, poftele inexplicabile ale gravidei sunt, de fapt, expresia necesităţilor copilului”, explică Ernesto Iannaccone, expert în studiul ayurveda.
Alimentele corecte
Potrivit ayurveda, mâncarea, cu diferitele ei arome, este în măsură să acţioneze asupra celor trei forţe principale prezente în organism (Vata, Pitta şi Kapha), să prevină dar să şi rezolve orice dezechilibru atunci când el apare. În timpul sarcinii, alimentaţia trebuie să echilibreze Vata (mişcarea) şi Pita (energia şi metabolismul). Apoi, trebuie să încerci să măreşti Kapha, care reglementează dezvoltarea fătului.
În fapt, femeia însărcinată poate să mănânce orice fel de mâncare, atât timp cât acesta este natural (cereale, fructe proaspete şi uscate, lapte, carne albă, legume de sezon) şi să limiteze consumul celor picante care conţin condimente foarte puterÂnice, cum ar fi ardeiul iute sau piperul.
Cel mai important este, în concepţia ayurveda, ca femeia însărcinată să consume în mod constant aşa-numitul „ghee”. Acesta este un fel de unt purificat, care contribuie la formarÂea sistemului nervos al copilului, ajută la digestie, dar acţionează şi ca un antioxidant extrem de puternic. Se poate servi pe pâine, în salate, topit în lapte sau ca atare.
Ierburile tonifiante
Plantele pe care ayurveda le recomandă persoanelor însărcinate sunt extrem de delicate, pentru că nu trebuie să afecteze copilul, dar şi extrem de eficiente. Cele mai bune sunt plantele tonice, care dau mamei forţă şi ajută la dezvoltarea fătului. Withamnia somnifera este chiar indiÂcată mai ales dacă viitoarea mamă este stresată sau obosită, în timp ce Emblica officinalis este mai recomandată în cazul în care mama suferă de o boală care include şi o infecţie.
„Răsfăţul” uleiurilor aromate
În fiecare zi, femeia însărcinată ar trebui să-şi răsfeţe corpul cu ulei de susan sau de iasomie -acestea sunt în măsură să echilibreze cele trei forţe ale organismului şi asigură creşterea armonioasă a copilului. Femeia însărciÂnată trebuie să evite să facă mişcări bruşte, atunci când face masajul. În caz contrar, copilul poate primi şi toxine, în acelaşi timp.
Avantajul acestor masaje poate fi şi de natură estetică, pentru că aceste uleiuri sunt bogate şi în substanţe nutritive pentru piele (vitamia E, acizi graşi polisaturaţi) şi, prin urmare, pot preveni apariţia vergeturilor. După masaj, prepară-ţi o emulÂsie din făină de năut şi apă şi foloseşte-o sub duş, pentru a înlătura urmele de ulei în exces – pielea va deveni mai elastică.
Cum se prepară ghee-ul?
Pune o bucată de unt nesărat într-un vas. Aşază vasul la foc moderat şi, de câte ori apare puţină spumă, îndepărteaz-o cu ajutorul unei linguri. Lasă untul să fiarbă, până când devine transÂparent.
Ghee-ul este gata atunci când toată umiditatea untului s-a evaporat. Stinge focul, filtrează untul şi toarnă-l într-un vas de sticlă pe care îl pui la frigider.
Foto: Shutterstock