Avertismentul epidemiologului Octavian Jurma: „Tinerii pot confunda infecția cu Delta cu o răceală”

.
Infecția cu tulpina Delta a coronavirusului poate fi ușor confundată cu o răceală comună în cazul tinerilor, după cum arată epidemiologul Octavian Jurma.

Tinerii pot ajunge astfel să participe la evenimente și să iasă din casă fiind purtători ai bolii, mai ales dacp sunt vaccinați. Aproximativ 35% din cele 42 de cazuri noi secvențiate în ultimele șapte zile sunt cu tulpina Delta. Jurma a precizat că „șase secvențieri pe zi la nivel național este o rușine pentru instituțiile statului care pretind că se ocupă de sănătatea publică”.

Tulpina Delta infectează mai ușor adulții care au imunitate naturală sau obținută prin vaccin, precum și tinerii nevaccinați din categoria de vârstă 18-24 de ani. Simptomele însă diferă față de infecția cu varianta inițială de coronavirus.

„«Răcelile» de care se plâng tot mai mulți tineri pot fi, de fapt, infecții cu tulpina Delta, care la tineri evoluează cu dureri de cap, dureri de gât, rinoree și febră”, a spus Jurma, conform Libertatea. „Simptomele clasice persistă, dar pierderea mirosului nu mai este așa comună”.

Citește și: Valeriu Gheorghiță: dacă românii nu se vor vaccina, în septembrie s-ar putea ajunge la 1.500 de cazuri de COVID-19 pe zi

Citește și: Predicții pesimiste: valul patru al pandemiei se va lăsa cu multe spitalizări și decese

Citește și: Țara care începe imunizarea cu a treia doză de vaccin

Citește și: Studiu: s-a aflat cât durează anticorpii anti-COVID-19 după vindecarea de boală

El a mai adăugat: „Tinerii pot confunda ușor o raceală cu infecția cu Delta și astfel vor participa la evenimente sociale și răspândi boala, mai ales dacă nu sunt vaccinați. Vaccinarea este în continuare cea mai eficientă metodă de protecție și prevenție împotriva tuturor variantelor, inclusiv tulpina indiană”.

Și medicul Adrian Streinu Cercel, fost manager al Spitalului Matei Balș din București, a explicat de ce persoanele vaccinate se îmbolnăvesc. „Vaccinurile ne protejează pe dinăuntru și nu la nivelul mucoaselor”, a explicat medicul. „Vaccinul ne protejează să nu facem forme de boală, dar nu ne protejează dacă renunțăm la mască, la măsurile de igienă personală”. El a precizat că „este posibil ca la nivelul mucoasei nazale să ne infecăm cu acest nou virus, dar nu vom dezvolta forme severe de boală sau alte minunății”.

Săptămâna trecută, numărul de cazuri confirmate cu varianta Delta a depășit 100. Mai mult, s-au înregistrat și 4 decese. Deși tulpina Deșta a fost identificată în România în luna aprilie, ea „se află deja în circulație comunitară și în creștere exponențială de la începutul lunii iunie”, după cum spune Jurma.

Foto: 123rf.om

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton