Varianta Omicron a coronavirusului este atât de infecțioasă, încât se transmite pur și simplu prin aer, făcând ca distanța de siguranță de un metru și jumătate să fie aproape inutilă.
Informația a fost oferită de doctorul Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, într-un interviu cu ziare.com. „Până la Omicron noi vorbeam despre faptul că SARS-CoV-2 se transmite prin picăturile de salivă de la strănut sau tuse”, a explicat el. „De altfel, distanţa de siguranţă de un metru şi jumătate – doi metri a fost stabilită ca fiind cea pe care picăturile o pot parcurge până cad pe pământ. În cazul Omicron s-a demonstrat că se poate transmite fără a avea nevoie de acele picături”.
Expertul a mai zis, citat de Adevărul: „Se transmite pur şi simplu prin aer, ceea ce face ca această distanţă de siguranţă să nu ne ajute prea mult. Însă foarte importantă este ventilarea spaţiilor închise şi purtarea corectă a măştii. În literatura de specialitate este descris un caz în care transmiterea de la o persoană la alta s-a făcut fără ca acestea să fie în contact. Pur şi simplu o persoană s-a aflat într-o încăpere, într-un birou, a ieşit, iar o alta a intrat după aceasta la câteva zeci de minute, fără să fi existat în prealabil o aerisire a spaţiului, virusul era în aer, l-a luat şi s-a infectat”.
Cu toate astea, medicul a amintit că riscul de a face COVID-19 rămâne un risc individual, care ține de imunitatea persoanelor. „Vom constata la un moment dat că sunt persoane care nu s-au vaccinat niciodată locuiesc cu persoane care poate s-au infectat de mai multe ori şi nu s-au îmbolnăvit niciodată”, a menționat Marius Geantă. „Dar nu putem să extrapolăm de la nivel individual la populaţii întregi. Însă este necesar să folosim datele populaţionale obţinute din studiile clinice pentru vaccinuri pentru a putea recomanda vaccinarea pentru că este clar că aceasta scade toate riscurile”.
Studiile citate de Agenția de Protecție a Mediului din SUA arată că transmiterea COVID-19 prin inhalarea virusului poate avea loc la distanțe chiar mai mari de 1,8 metri. Mai exact, particulele de la o persoană infectată se pot deplasa într-o încăpere întreagă și să rămână ore în șir în aer, chiar dacă persoana infectată a părăsit deja camera. Totodată, răspândirea poate avea loc și prin contactul cu suprafețe contaminate, deși posibilitatea este considerată acum mai puțin probabilă.
Există însă și circumstanțe care cresc riscul de infecție cu Omicron, printre ele numărându-se: