Atenţie, îndulcitorii îngraşă!

.

Îndulcitorii artificiali sunt contraindicaţi gravidelor, copiilor şi dolescenţilor!
Nu ţii o dietă anume, dar ai redus cantitatea de pâine, ai trecut doar pe produse pe care scrie „nu conţine zahăr”, faci mişcare… Atunci de ce nu slăbeşti? Îţi spunem noi unde poate fi problema.
Îndulcitorii alimentari (edulcoranţii) sunt fie substanţe chimice, fie substanţe naturale care înlocuiesc zahărul. Au o putere de îndulcire de 30 până la 2.000 de ori mai mare decât a zahărului, de aici aportul caloric practic nesemnificativ, deoarece se folosesc cantităţi infime. Se găsesc mai ales în băuturi, produse light, produse de patiserie, de cofetărie etc., acolo unde în mod normal ar trebui să fie zahăr. Cei mai cunoscuţi sunt: zaharina, ciclamatul, aspartamul, acesulfam K, xilitolul, sorbitolul, maltitolul.

Pot deregla metabolismul

Cercetările ştiinţifice recente au arătat că edulcoranţii ar putea fi foarte periculoşi pentru sănătate şi că, mai mult, îngraşă, dereglând metabolismul. Creierul omului este astfel „construit” încât, atunci când simte senzaţia de dulce, aşteaptă şi caloriile aferente. Folosind îndulcitori, acestea nu sunt furnizate organismului, care, în timp, pierde capacitatea înnăscută de a „număra” caloriile primite. Odată acest mecanism perturbat, persoana în cauză tinde fie să consume dulciuri din ce în ce mai multe şi… mai dulci, fie cantităţi din ce în ce mai mari de alte alimente. Este o posibilă explicaţie a faptului că, deşi din ce în ce mai mulţi oameni consumă produse light, nu numai că ei nu slăbesc, dar numărul celor afectaţi de obezitate creşte din ce în ce mai rapid.

Atenţie la pericolele ascunse!

De obicei, atunci când trebuie scăzut conţinutul de zahăr, creşte automat conţinutul de grăsime sau de sare pentru a compensa orice schimbare a gustului care ar face produsul mai puţin vandabil. De aceea, este indicat să verifici acest lucru pe etichetă, înainte de a cumpăra un produs.

Efecte secundare tot mai multe

Cele mai blânde efecte secundare cunoscute ale îndulcitorilor sunt tulburările intestinale – diareea, balonările. Dar pot afecta deopotrivă sistemul nervos, ca şi pe cel renal şi există în continuare vii discuţii printre cercetători cu privire la efectul cancerigen al unora dintre ei. În concluzie, faptul că îndulcitorii nu conţin calorii creează un stres metabolic puternic, responsabil de apariţia unor afecţiuni grave, între care obezitatea, diabetul, bolile cardiovasculare sunt doar cele mai comune.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton