Atenţie: astmul are nevoie de tratament!

.

Deși e o boală cu consecințe asupra calității vieții oricărei persoane, indiferent de vârstă, astmul nu e depistat la timp și nici tratat corespunzător. Tu când ți-ai verificat plămânii ultima dată?
Este una dintre cel mai des întâlnite afecțiuni cronice la nivel mondial. Și aria ei de răspândire se extinde din ce în ce mai mult. Nu vreau să te sperii, dar specialiştii spun că, în prezent, 1 din 250 de decese în lume e cauzat de astmul bronşic. Şi, culmea, acestea ar putea fi prevenite prin dozarea tratamentului medicamentos pe termen lung și întârzierea crizelor astmatice severe!

► De ce aşa şi nu altfel?

Din nefericire, într-o clasă cu 30 de copii, 2-3 dintre ei suferă de astm. Iar în ţara noastră se estimează că 4-6% dintre români au astm. Cauza îmbolnăvirii nu este cunoscută, dar există tratamente care controlează boala, reduc şi normalizează inflamaţia căilor respiratorii. Chiar dacă nu se vindecă definitiv, astmul poate fi ţinut în frâu, majoritatea celor afectaţi putând duce o viaţă normală. Dar pentru asta e nevoie ca relaţia dintre pacient şi medicul pneumolog să fie una extrem de strânsă. Or, mulţi dintre noi nici nu ştim dacă suferim de astm sau nu, pentru că evităm să ne testăm respiraţia şi plămânii. Totuşi, nu ai nici o scuză dacă nu te prezinţi la medic atunci când: tuşeşti, mai ales noaptea, după efort sau după ce râzi cu poftă; ai senzaţia că te sufoci adesea sau că te apasă ceva pe piept; respiri şuierător. Simptomele apar de obicei în urma unor factori, precum alergenii, infecţiile sau schimbarea vremii, dar şi a administrării aspirinei, aditivilor sau coloranţilor alimentari. Aceştia acţionează asupra plămânilor, determină contracţia muşchilor din jurul căilor respiratorii şi provoacă bronhoconstricţia, adică acea criză de astm. Şi refluxul gastro-esofagian poate declanşa o criză. Numai medicul îţi poate oferi planul corect de tratament şi poate monitoriza atent starea de sănătate.

► Cum ţii boala în frâu

În stabilirea diagnosticului, spirometria este metoda care măsoară limitarea fluxului de aer şi a reversibilităţii acestuia. Te poţi testa gratuit, pentru a afla dacă ai sau nu astm. Testarea este o procedură simplă, nedureroasă. Durează doar 10-15 minute şi ţi se dă rezultatul pe loc. Tot ce ai de făcut este să sufli într-un tub de cauciuc ataşat unui computer care înregistrează felul în care respiri. Dacă rezultatul indică prezenţa astmului, medicul te va lua în evidenţă şi vei începe un program de tratament. Foarte important de reţinut este faptul că trebuie să cunoşti bine rolul fiecărui medicament recomandat, iar lista de tratament trebuie revizuită la fiecare 3 luni, în urma unui consult detaliat. Atenţie: medicamentele pentru astm trebuie luate zilnic! Inhalatoarele sunt numai pentru situaţii de urgenţă. Dacă utilizezi medicaţia de urgenţă mai mult de 2 ori pe săptămână, astmul tău nu e controlat corespunzător.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton