Fotografiile Jessicăi Enslow (43 ani), mama a 7 copii, au devenit virale pe Internet. Femeia are o siluetă perfectă și arată foarte bine, atât de bine încât mulți cred despre fiica ei de 22 de ani că îi este soră.
Află cum reușește Jessica să aibă o siluetă impecabilă și care sunt secretele stilului său de viață!
Jessica Enslow a născut primul ei copil în 1994, pe când avea doar 19 ani. La scurt timp după această sarcină, ea a rămas din nou însărcinată și a născut cel de-al doilea copil în 1996. În următorii 19 ani, ea a mai avut 5 copii, cu doi soți diferiți, cel mai mic copil fiind născut în 2013.
În ciuda faptului că are 7 copii, femeia are un corp perfect. De când fotografiile ei au devenit virale pe Internet, Jessica spune că mulți o întreabă cum se menține în formă sau ce mănâncă. Într-un interviu acordat publicației britanice DailyMail, ea a mărturisit că obișnuia să aibă un stil de viață destul de nesănătos, însă din ianuarie 2017 s-a concentrat pe dietă și sport, așa că rezultatele nu au întârziat să apară.
„Obișnuiam să mănânc cremă de ciocolată cu lingura. O întindeam pe pâine prăjită și puneam felii de banane deasupra. Atunci mi-am dat seama că dacă voi continua așa, nu o să fie deloc bine. Trebuia să îmi schimb stilul de alimentație”. Drept urmare, ea a început să meargă de 3 ori pe săptămână la sala de fitness, atunci când copiii sunt la școală. O dată pe săptămână, dimineața, îi place să alerge. „Cred că oricine poate face asta, dacă își dorește cu adevărat”, a scris ea într-o postare pe Instagram.
Când vine vorba de dietă, Jessica spune că mănâncă „intuitiv”. Mai exact, mănâncă porții mici, mai des, și se axează pe alimente sănătoase – carne cu legume, fructe sau carbohidrați precum ovăzul sau pâinea din cereale integrale. A renunțat la mesele copioase compuse din cartofi prăjiți sau hamburgeri și spune că organismul ei oricum nu ar mai face față unor astfel de alimente.
Întrebată dacă mai are și alte secrete pentru un stil de viață sănătos, Jessica a răspuns că cel mai mare secret este „să perseverezi, indiferent dacă schimbările nu se întâmplă atât de repede precum ți-ai dori”.