Cele mai utile aplicaţii iPhone pentru sănătatea ta

.

Tehnologia vine în sprijinul sănătăţii tale şi prin intermediului telefonului. Află ce aplicaţii pentru smartphone te ajută să fii mai sănătoasă.
Dacă ai un iPhone, un iPod Touch sau un iPad, din sutele de mii de aplicaţii pentru iDevices, vei găsi cu siguranţă câteva de care să ai nevoie pentru a-ţi păstra sănătatea. Pe AppStore, magazinul oficial cu aplicaţii pentru produsele Apple, găseşti chiar categorii speciale dedicate sănătăţii: „Health and Fitness” şi „Medical”.

Cu ajutorul aplicaţiilor poţi să-ţi măsori acuitatea vizuală sau pulsul, să-ţi ţii un calendar menstrual, să-ţi monitorizezei alergările, să te relaxezi şi să primeşti sfaturi de fitness de la experţi.

Pedometre şi calendare menstruale pentru iPhone

De pildă, cu iPeriod Free sau Free Menstrual calendar poţi să-ţi monitorizezi ciclul menstrual. Aplicaţia calculează câte zile are ciclul tău menstrual, cât durează, te anunţă câte zile mai ai până la menstruaţie şi poţi chiar să setezi o alarmă ca să nu fii luată prin surprindere. Dacă îţi doreşti să devii mămică, poţi să afli şi când eşti în perioada fertilă. Cam la fel te ajută şi aplicaţiile plătite, ca Period Tracker Deluxe, care costă 1,59 euro.

Dacă îţi place sportul, şi mai ales alergarea sau mersul pe jos, AppStore îţi oferă mai multe aplicaţii tip pedometru, care îţi numără paşii, îţi calculează viteza, distanţa parcusă şi aproximează numărul de calorii consumate. Ţi se alcătuiesc şi grafice în care să-ţi urmăreşti progresele. În acest scop poţi folosi Run Meter, Pedometer Free, iTreadMill sau Run Keeper Pro, primele două fiind gratuite.

Telefonul te ajută să slăbeşti

Dacă vrei să-ţi monitorizezi greutatea poţi să încerci Your Ideal Weight, 2Fat sau True Weight Lite, aplicaţii gratuite care îţi calculează greutatea ideală şi indicele de masă corporală, îţi spun cât mai trebuie să slăbeşti şi chiar calculează cu aproximaţie procentul de grăsime din corp, după ce îţi introduci înălţimea şi circumferinţa taliei.

Tot pentru amatoarele de diete există aplicaţii care ajută la calcularea caloriilor sau la calcularea necesarului de apă amintindu-ţi printr-o alarmă când e timpul să te hidratezi.

O altfel de alarmă

Interesante sunt şi programele care te ajută să te trezeşti în momentul perfect ce îţi garantează o zi frumoasă şi plină de energie. Dacă downloadezi Sleep Cycle Alarm, nu mai trebuie decât să aşezi telefonul sau iPod-ul pe pat în timp ce dormi, iar programul îţi monitorizează mişcările din timpul somnului. Astfel calculează în ce fază a somnului eşti, iar alarma sună doar în timpul somnului superficial, astfel că te trezeşti veselă şi plină de energie.

Deşi unele din aceste programe sunt create special pentru iDevices, majoritatea există şi în alte variante, astfel că le poţi folosi chiar dacă nu ai un iPhone, ci un smartphone Nokia, Samsung sau HTC, cu sistem de operare Symbian, Windows Mobile sau Android.

Aplicaţii pentru Android, Windows Mobile şi Symbian

În magazinul online dedicat aplicaţiilor pentru telefoane Android am găsit programe care te ajută în cura de slăbire – Diet2Go, Calorie Counter Pro – dar şi o aplicaţie foarte interesantă ce foloseşte camera foto a telefonului pentru a-ţi măsura pulsul. Dacă downloadezi Instant Heart Rate, nu trebuie decât să ţii degetul 10 secunde pe obiectivul camerei şi programul calculează viteza cu care îţi bate inima.

Şi pentru telefoane Symbian există programe care numără calorii, îţi oferă cele mai bune sfaturi în materie de dietă, dar şi programe care îţi amintesc când trebuie să-ţi iei medicamentele, cum este eRem.

Iar dacă ai un telefon cu Windows Mobile, pe lângă toate cele de mai sus, ai posibilitatea să te laşi mai uşor de fumat cu ajutorul aplicatiei My Last Cigarette. Pe lângă faptul că îţi oferă mesaje zilnice de încurajare şi motivare, aplicaţia îţi calculează beneficiile renunţării la fumat, pe măsură ce se adună zilelele de la ultima ţigară fumată. De pildă vei şti cu cât ţi-ai scăzut riscul unui atac de cord sau cu cât ţi-a crescut speranţa de viaţă de când n-ai mai fumat.

Foto: Shutterstock

    
Vedete din Romania Vedete internationale